În doar câteva săptămâni, două răpiri în masă au avut loc la şcoli din nord-vestul Nigeriei. În prima din ele, „atacatori neidentificaţi” au descins la o şcoală cu internat din statul Niger, au ucis un student şi au răpit alţi 42 – 38 dintre cei răpiţi au fost salvaţi o săptămână mai târziu, aparent datorită intervenţiei forţelor guvernamentale. Cu o zi înainte ca studenţii să fie salvaţi, „atacatorii înarmaţi” din statul vecin Zamfara au răpit peste 300 de fete dintr-o altă şcoală-internat. Pe 2 martie s-a raportat eliberarea a 270 dintre ele.
Încă nu e clar dacă răpirile au fost motivate de raţiuni ideologice sau de posibilitatea obţinerii unei răscumpărări, deşi motivul contează prea puțin pentru fete sau familiile acestora. Şi, oricum în nordul Nigeriei, ideologia şi profitul nu se exclud reciproc. Atunci când ostaticii sunt eliberaţi de Boko Haram sau de altă grupare teroristă, asta se întâmplă, pentru că adesea o răscumpărare este plătită. Indiferent de motiv, nigerianul de rând trăieşte cu o frică pemanentă pentru siguranţa personală.
Incapacitatea autorităţilor nigeriene de a garanta siguranţa propriilor cetăţeni a determinat pe unii comentatori să se întrebe dacă nu cumva Nigeria nu se îndreaptă înspre a deveni un „stat eşuat”, un termen care descrie zonele în care „instituțiile unui guvern nu mai deţin controlul.” Eticheta este aplicată unor ţări precum Yemen sau Somalia, unde instituţiile de bază sunt aproape inexistente.
Dacă este să ne referim la protecţia populaţiei sau a organizaţiilor creştine, cu greu ar mai putea fi considerat că guvernul din Nigeria poate controla situația. Grupări teroriste precum Boko Haram sau militanţii Fulani se bucură de o imunitate de facto, acţiunile lor împotriva creştinilor capătând astfel o legitimitate de facto. Chiar dacă ignoranța autorităţilor nu este una intenţionată, este drept să ne întrebăm dacă puterea lor se extinde dincolo de Abuja, capitala Nigeriei.
Sociologul german Max Weber a definit statul, într-o formulare care a ajuns foarte cunoscută, ca fiind „o comunitate umană care deţine (cu succes) monopolul forţei într-un anumit teritoriu.” După acest standard simplu, Nigeria a eşuat.
Nigeria nu se află doar în Indexul Mondial al Persecuţiei, ea poate fi considerată şi ca un stat „fragil”. Şapte din primele 10 ţări din indexul alcătuit de Open Doors se află şi în „Indexul Statelor Fragile”, publicat de către organizaţia Fund for Peace. Nigeria se află pe locul 9 în Indexul Mondial al Persecuţiei şi pe locul 14 în Indexul Statelor Fragile.
Acest tipar are atât o logică politică cât şi una biblică. Un stat care nu poate pedepsi sau împiedica persoanele sau grupările violente, nu poate nici să asigure libertatea religioasă a propriilor cetăţeni. Aşa cum a scris și apostolul Pavel în Epistola după Romani, guvernul este rânduit de Dumnezeu pentru „ a pedepsi pe cel care face rău.”
Prin urmare, trebuie să ne supunem autorităţilor, inclusiv când vine vorba de plata impozitelor, nu pentru că statul este demn de laude, ci pentru că are un rol rânduit de Dumnezeu pentru asigurarea păcii. Pavel l-a îndemnat pe Timotei să se roage „pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită cu toată evlavia şi cu toată cinstea.”
În lumea întreagă, mulţi dintre fraţii şi surorile noastre nici măcar nu au posibilitatea de a trăi „paşnic şi liniştit”. Totuşi, faptul că ei reuşesc să trăiască o viaţă evlavioasă, este o mărturie puternică despre legitimitatea şi puterea credinţei lor.
Atunci când ne rugăm pentru creştinii persecutaţi, ar trebui să ne rugăm şi pentru stabilitatea ţărilor în care aceştia trăiesc şi chiar şi pentru liderii politici la putere în aceste ţări. Trebuie să ne rugăm ca aceştia să aibă curajul şi capacitatea de a pune capăt violenţelor şi nedreptăţilor provocate de grupări precum Boko Haram şi, atunci când este posibil, ar trebui să facem cereri conducătorilor şi autorităţilor din propriile noastre țări să intervină, să ceară sau să facă presiuni, pentru ca haosul să înceteze. Fără stablitate naţională, fraţii şi surorile noastre din aceste ţări sunt ţinte sigure pentru cei care le vor răul şi le rămân puţine speranţe să poată trăi o viaţă „paşnică şi liniştită.”
Sursa: Christian Headlines
