Cum îi împiedică tradiţia pe evrei să creadă în Isus

Atunci când rabinul Akiva (un cărturar evreu care a trăit în secolul I d.Hr., n. trad) a emis celebrul dicton „Tradiţia este gardul de protecţie al Torei,” era greu de crezut că el şi-ar fi putut imagina cum tradiţia rabinică, aşa numita „Lege orală”, va influenţa poporul evreu de-a lungul generaţiilor.

„Legea orală” a ajuns de-a lungul timpului atât de dominantă în lumea iudaică, încât alte curente iudaizatoare prezente în perioada celui de-al Doilea Templu (cum ar fi Saducheii, Zeloţii, Eseenii, Caraiţii) aproape că au dispărut sau au fost reduse la stadiul de minorităţi nesemnificative. De aproape două mii de ani Fariseii au dominat iudaismul, care s-a identificat cu „Legea orală” şi toate ritualurile, simbolurile şi obiceiurile evreiești.

NU MĂ DUCE ÎN EROARE CU FAPTELE!

Chiar dacă faptele ar putea indica contrariul, tradiţia impregnată în mentalul colectiv are o putere psihologică incredibilă asupra individului, influenţându-l până în punctul în care aceste va respinge adevărul pentru a se proteja pe el însuşi de riscul de a fi etichetat ca fiind „diferit” de restul comunităţii.

Cercetătorii care au studiat relaţia dintre individ şi tradiţie au descoperit că din moment ce tradiţia reprezintă o acumulare de valori valori culturale, spirituale şi emoţionale individul poate deveni un fel de „sclav al unor tradiţii îngheţate în timp, obiceiuri, opinii şi credinţe care poate că erau acceptate cu mult timp în urmă, însă semnificaţia lor, în multe cazuri, nu mai este clară sau înţeleasă de către el în ziua de azi. Tradiţia religioasă este un fel de ancoră care îi furnizează individului un stil de viaţă specific cu anumite tipare de gândire şi comportamente familiare pe care le-a moştenit de la înaintaşi şi care acum i se aplică lui. Nu e de mirare deci faptul că mulţi dintre evreii care trăiesc acum în Israel, deşi nu se definesc ca fiind „religioşi” totuşi se agaţă de tradiţiile religioase ca şi suport psihologic pentru identitatea lor evreiască.

DE CE SUNTEM ATÂT DE LEGAŢI DE TRADIŢIE?

Tradiția este legătura dintre trecut şi prezent. În plus, legătura cu tradiţiile strămoşeşti trezeşte în individ un sentiment pseudo-instinctiv, deoarece orice tradiţie bine stabilită îşi are originea într-o autoritate pe care individul nu o poate contesta.

Talmudul exprima această idee în felul următor:

„Dacă erudiţii de odinioară erau fii de îngeri, noi suntem fiii oamenilor; iar dacă erudiţii erau fiii oamenilor atunci noi suntem ca nişte catâri.”

Prin urmare, pentru orice evreu este obligatoriu să accepte autoritatea şi tradiţia erudiţilor evrei antici şi a lor „Lege Orală” până acolo unde orice ruptură de aceste tradiţii ar fi considerată o blasfemie, un păcat şi o deviere de la spiritul evreiesc.Chiar şi evreii non-religioși s-ar putea simţi dezrădăcinaţi atunci când deviază de la tradiţia evreiască într-un fel în care nu doar că i-ar face să aibă mustrări de conştiinţă, dar i-ar pune şi într-o stare de defensivă atunci când întâlnesc ceva nou şi diferit, ceva care ar ameninţa vechile tradiţii cu care s-au identificat înaintaşii lor.

Puterea influenţei tradiţiei religioase vine din caracterul ei rigid şi conservator; din acest motiv chiar şi o persoană laică care se opune religiei poate fi influenţată la nivel subconştient, psihologic, chiar şi fără să-şi poată da seama, de către tradiţiile religioase asociate cu strămoşii acestuia.

MONOPOLUL RABINILOR ASUPRA DEFINIŢIILOR IDENTITĂŢII EVREIEȘTI

Rădăcinile psihologice ale religiei nu pot fi şterse cu uşurinţă iar viaţa laică din societatea modernă nu poate deconecta în întregime individul de la tradiţia asociată cu moştenirea să evreiască. Prin urmare, nu este un fapt surprinzător că mulţi evrei care nu au nici un fel de legătură cu stilul de viaţă evreiesc ortodox sau cu credinţa în Dumnezeu respectă totuşi obiceiurile rabinice dintr-un simţământ de angajament faţă de tradiţia strămoşilor lor şi din dorinţa de a păstra unitatea naţiunii evreiești moderne.

Sub autoritatea rabinică, unicitatea naţiunii Israel se exprimă prin unitatea care exista între naţiune şi religie. În zilele noastre o astfel de unitate nu mai există, deşi orice evreu, religios sau nu, este considerat parte a naţiunii evreiești. Nevoia de ataşament pentru un  evreul laic la moştenirea sa evreiască va continua să îl aducă înapoi în braţele tradiţiei rabinice.

Alături de evreul laic, fratele său religios se găseşte în situaţia în care nu are nevoie să verifice tradiţia rabinilor sau să ceară dovezi privind autoritatea „Legii Orale”; mii de ani de tradiţie au adus evreul religios în postura de a urma poruncile rabinice pe „pilot automat” chiar dacă unele din aceste practici sunt lipsite de logică. Cu alte cuvinte, sentimentele evreiești implicate în procesul psihologic care creează afinitatatea cu tradiţia rabinică sunt mai mult decât suficiente pentru a justifica credinţă oarbă în religia „Legii Orale”. Mai mult, respingerea oricărei alte credinţe care ar putea fi considerată o ameninţare la tradiţia rabinică serveşte la creşterea intensităţii sentimentelor evreului (religios sau nu) prin care el îşi păstrează identitatea sa evreiască.

Respingerea oricărei credinţe, alta decât tradiţia rabinică, este mai mult decât suficientă pentru a oferi evreului contemporan sentimentul că identitatea sa evreiască este bine ancorată şi păstrată. Cărturarii „Legii Orale” au decretat: „Oricine respinge idolatria este un evreu.” În spatele acestei afirmaţii sta de fapt o altă prezumţie, mai extremă decât aceasta: orice evreu care respinge tradiţia rabinică cade în idolatrie şi prin urmare nu poate fi considerat un evreu.

Eliberarea evreilor din zilele noastre de către povara „Legii Orale” nu poate fi făcută doar cu argumente raţionale, deoarece naţiunea evreiască modernă este adânc înlănţuită de tradiţia cu rădăcini istorice, psihologice şi culturale adânci din care pare foarte greu de ieşit.

Sursa: OneForIsrael