1 Petru 5: 6
„Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe”.
Din toate relele care ne asaltează, mândria este cel mai mare rău şi este acela, dintre toți vrăjmașii noștri, care moare cel mai încet şi cu cea mai mare greutate. Dumnezeu urăște mândria mai mult decât orice, pentru că ea-i dă omului locul care-I aparține Celui care este în ceruri, înălțat mai presus de toate.
Smerenia e o calitate rară în zilele noastre; de multe ori, e chiar privită ca o slăbiciune, dar este exact opusul. Smerenia ne plasează în poziția de a primi harul lui Dumnezeu și de a deveni ceea ce El ne-a chemat să fim.
Smerenia ca un act personal fără asisțență Divină este mândrie ascunsă, de aceea trebuie să ne smerim, sub mâna tare a lui Dumnezeu.
E vremea să înțelegem că smerenia este calea spre glorie.
Filipeni 2: 5-11
„Să aveţi în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.
