În drumul lor, urmând steaua care avea să-i ducă la Betleem, magii au trecut prin munţi, au traversat deşertul străbătând sute de kilometri timp de mai multe zile. A fost călătorie unică, cu întorsături neaşteptate spre o destinaţie neclară şi o întâlnire cu un rege suspicios.
Steaua care le-a arătat drumul magilor ne arată faptul că există perioade de nesiguranţă. Există timpuri când drumul este periculos şi pare că ne duce spre un loc incert, unde siguranţa şi zona de confort sunt date la o parte şi tot ceea ce avem în faţa noastră este Hristos şi relaţia noastră cu El. Înnoirea pe care o face Duhul Sfânt aduce Împărăţia lui Dumnezeu în noi. Pentru o lume obosită de fricile şi îngrijorările acestor vremuri, dacă singurul lucru pe care îl mai poţi face este să faci încă un pas – atunci fă-l cu speranţa că Dumnezeu este prezent şi Hristos te întâmpină cu un bun-venit. Prin venirea magilor, Hristos ne întreabă: suntem gata să ne înfrăţim cu oameni din toate ţările şi din toate grupurile etnice?!
Călătoria magilor ne reaminteşte că sunt mulţi care călătoresc noaptea şi drumul lor trece prin zone de conflict. Magii ne indică faptul că trebuie să-i ascultăm pe cei de departe. Autorităţile nu au prevăzut vizita magilor, nici liderii religioşi şi nici stăpânul casei unde găzduiau Iosif şi Maria nu au avut vreo bănuială că vor primi o vizită dintr-o ţară îndepărtată. Sunt mulţi care se simt ca şi cum ar fi de departe. În zilele noastre sunt 79 de milioane de oameni care au fost nevoiţi să-şi abandoneze locuinţa şi să se refugieze din zonele de conflict. Acest număr este cel mai mare din ultimii 70 de ani. În timp ce aceşti fraţi şi surori se află în această călătorie către o destinaţie nesigură, suntem chemaţi să fim alături de ei. Povestea lui Iosif şi a Mariei parcă ne întreabă: Cum vom fi noi? … vom fi ospitalieri şi ne vom deschide casa pentru a primi oaspeţi neaşteptaţi care vin de departe, oaspeţi care pot să ne aducă darul lui Hristos de care noi avem nevoie?
În acţiunea magilor ni se reaminteşte că suntem definiţi de felul în care ne închinăm. În Biblie ni se spune, „…I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:2). „Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat”. (Matei 2:11) Nesiguranţa destinaţiei nu a înlăturat atenţia pe care au acordat-o închinării. Uzanţele din acele timpuri nu i-au oprit să îngenuncheze şi să se închine. Ei nu au permis ca vizita la palat sau făgăduinţa accesului la putere să aibă întâietate asupra priorităţii închinării. Ei s-au închinat lui Isus. Mântuitorul pe care ei l-au găsit era un prunc ce nu putea să-şi aşeze mâna vindecătoare peste ei. Isus nu i-a putut ajuta îndepărtând orice demon care i-ar fi putut necăji sau apăsa. Isus nu putea să le ofere nici o vorbă de înţelepciune sau de încurajare. Isus nu le putea oferi nici o binecuvântare, cu excepţia binecuvântării prezenţei Lui. Pentru magi a fost destul doar să fie în prezenţa lui Isus. Exemplu magilor ne îndeamnă şi pe noi să ne întrebăm azi dacă – dincolo de binecuvântări materiale, o familie fericită sau o sănătate bună, suntem gata să ne lăsăm modelaţi de către o închinare ce spune că este destul să fii cu Isus?
În numele Alianţei Mondiale Baptiste din 126 de ţări şi teritorii, fie ca de acest Crăciun drumul nostru să ne poarte înspre bucuria lui Hristos.
