– Trebuie să ajung la anumite standarde ca să fiu mulțumit.
– Trebuie să fiu acceptat de alții ca să fiu mulțumit.
– Nu merit să fiu iubit și merit pedeapsa, dacă fac greșeli.
– Ăsta sunt și nu mă pot schimba, nu mai am nicio speranță.
Noi adoptăm de foarte multe ori atitudinile și măsurile de corecție ale părinților noștri, la fel cum adoptăm scopurile, ideile și speranțele lor. Vă imaginați unde se ajunge dacă părintele ne-a umilit, ne-a presat sau intimidat pentru a ne stimula? Vom dezvolta un gând fals că atunci când nu realizăm ceea ce se așteaptă de la noi, trebuie să fim pedepsiți. Tim Hansel sugerează că poți avea o imagine de sine bună dacă urmezi 5 pași: acceptă-te, cunoaște-te, fii tu însuți, iubește-te, uită de tine.
Biblia e clară privind acest aspect. Nu trebuie să cădem în extreme – mândrie sau desconsiderare totală, ci trebuie să avem o părere reală și cumpătată despre noi înșine. Pavel scrie în Romani 12:3: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”
Să vedem valoarea noastră prin perspectiva a ceea ce a făcut Dumnezeu în noi și pentru noi și pentru cine ne-a făcut să fim. Nu este o valoare pe care noi am dobândit-o prin puterile noastre, prin ceva ce am făcut ca apoi să o merităm. Harul lui Dumnezeu este darul nemeritat de noi. Cum altfel am putea înțelege că păcătoși fiind, El ne-a văzut valoroși pentru a ne răscumpăra cu prețul maxim al jertfei lui Isus Cristos? Așadar, alege să reiei legătura cu Dumnezeu și acceptă-l pe Isus ca Domn și Mântuitor al vieții tale astăzi. Ziua de mâine nu îți aparține, pentru că ești limitat de timp, Domnul nu este. La final El oricum va judeca și alegerea ta de aici, de pe pământ îți va da direcția, iar responsabilitatea îți aparține.
Copilul poate găsi sentimentul acceptării foarte ușor la biserică. De la școala duminicală la grupele de tineri. Mulți copii cu probleme de integrare școlară, care nu cedează presiunii sociale lumești ale colegilor de școală pot fi împliniți în apartenența la grupurile de tineret, adolescenți ale bisericilor. Îi spuneam unor pastori că ideea mea pentru tinerii bisericii este să fie rotați prin toate departamentele bisericii pentru a observa majoritatea slujirilor din biserică, iar apoi să poată decide cu ajutorul Domnului unde s-ar potrivi mai bine.
Exemplu: Când eram un tânăr student am avut o perioadă în care voiam să fiu chirurg, deși la rădăcină mereu dorem să fac neuropsihiatrie. Anii au trecut și chiar am lucrat ca stagiar o scurtă perioadă la chirurgie. Doar atunci mi-am dat seama că niciodată nu aș profesa în specialitatea asta pentru că nu mi se potrivește deloc. Când am făcut psihiatrie pentru prima dată mi-am dat seama ce mult îmi place și ce fascinantă e, dar cel mai mult, că mi se potrivește. Bunicul meu a fost stomatolog, în anul 1966 a scris prima carte de tehnică dentară. Dacă alegeam să fac stomatologia aș fi avut cabinet stomatologic, nu eram înjurat și scuipat de pacienți psihotici în crize atunci când vrei să le faci bine, nu mergeam pe la tribunal să fac rapoarte medico-legale, nu se sinucideau pacienți, dar nici nu vedeam oameni vulnerabili/ bolnavi care după tratament sunt mai bine, iar unii chiar au viețile schimbate în bine. Au trecut mulți ani de atunci și sunt tare bucuros că sunt medic psihiatru. Orice altă profesie aș fi avut, inclusiv în alte ramuri ale medicinei, nu aș fi putut scrie cărțile ce le-am scris sau face ce fac acum, lucru care mă împlinește pentru că Dumnezeu mi-a călăuzit direcția. Cred că nevoia de semnificație este lăsată de Dumnezeu în om, iar omul și-o poate împlini corect doar cu ajutorul Lui: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” Psalmul 119:105
