Jurnalul unui doctor: În sfârșit acasă

După două săptămâni de stat în spital, iată-ne în sfărșit acasă. Au fost cele mai negre zile din viața mea (ca să nu mai zic din viața noastră de familie). Ca unul ce nu am știut ce înseamnă să fii bolnav în spital, a fost o experiență pe care nu o doresc nimănui.

În primele zile eram cuprins de o stare de sfârșeală care mă făcea să nu îmi mai doresc nimic, doar să se termine; un sentiment de „ducă-se”. Cele cinci-șase transpirații reci din fiecare noapte mă epuizau, storcându-mă de energie. Dimineața era cel mai greu. Doisprezece zile am stat pe oxigen non-stop. Și când mergeam la baie plecam cu o butelie portabilă. La un moment dat, într-o dimineață, când am văzut că nu îmi crește saturația, m-a cuprins o deznădejde că pe moment nu îmi mai doream să continui tratamentul, aveam sentimentul de ineficiență. Și totul se întâmpla într-un context în care am aflat că 5 dintre cei cunoscuți au decedat de covid, cel mai tânăr fiind socrul cumnatului meu, un bărbat de 43 de ani. Însă ușor, ușor lucrurile au început să se îmbunătățească și asta mi-a dat speranță. Am putut sta împreună cu familia și asta a fost o mare mângâiere. Într-o noapte, după zile de lâncezeală, am avut un sentiment acut al iubirii lui Dumnezeu. M-am simțit ca un copil care aleargă în brațele tatălui său abadonând trecutul privind cu încredere în viitor. Promisiuni înmagazinate înăuntrul ființei mele țâșneau acum cu puterea unui geizer. Mi-am adus aminte promisiuni din Psalmi: „El îți iartă toată păcatele, El îți vindecă toate bolile tale și te face să întinerești ca vulturul”. Dimineața cuvintele profetului Ieremia îmi răsunau în minte: „Bunătățile Domnului nu se sfârșesc niciodată, îndurările Lui nu sunt la capăt niciodată, ci-n fiecare dimineață se-noiesc, mare este credincioșia Ta”.

Aș fi vrut să pot spune că am devenit un om mai bun, că toată experiența aceasta m-a modelat și m-a transfigurat, însă realitatea a fost mai puțin spiritualizată. Boala te face irascibil și uneori accentuează egoismul din tine. Echilibrul fragil pe care îl atingi cu greu poate fi lesne stricat de gesturi mici care produc disconfort, pe fondul unei dificultăți de concentrare și a lipsei de energie. Dacă am învățat ceva, este despre fragilitatea ființei umane, poate despre priorități, despre bunătate oferită de oameni și despre har.

Am fost tratat de „îngeri”, de oameni care cu profesionalism și răbdare, lucrând în condiții de program prelungit, au dirijat terapia astfel încât rezultatul să fie unul pozitiv. Pot să spun că am fost printre privilegiații care au stat într-un spital bine dotat și de profil, cum este Matei Balș. Nu știu cum ar fi evoluat lucrurile în altă unitate sanitară.

Boala aceasta este total diferită de o gripă. În gripă stai liniștit, iei paracetamol, te hidratezi și aștepți să treacă. Mortalitatea este mică, iar complicațiile minime. În infecția cu covid este atacat plămânul, se produc tulburări de coagulare, scade saturația de oxigen, iar mortalitatea este de cel puțin 5-6 ori mai mare ca la gripă. Este necesar un tratament agresiv și costisitor ce constă în linii mari din doze mari de dexametazonă, antibiotic, antivirale, imunomodulatoare, anticoagulante și oxigen (oxigenul este vital, mai ales când saturația este mică). Mi-e și frică să mă gândesc la efectele terapiei cortizonice pe termen lung. Știu că a fost necesară, însă sper să nu fie repercursiuni osoase. Deocamdată m-am ales doar cu o gingivită. Sper să treacă. Într-o banală gripă, o radiografie pulmonară este mai mult decât suficientă pentru evaluare (și de cele mai multe ori nici nu se face), în infecția covid, fără o tomografie comuputerizată pulmonară nu poți evalua distrugerile și infiltratele pulmonare.

Una peste alta, este o boală atipică, foarte agresivă, cu răspuns ce diferă de la om la om. Tinerii, pot printr-o hiperreactivitate a sistemului imun să facă forme foarte severe de boală care să ducă la exitus. Sunt alții asimptomatici, sau care fac forme ușoare. Cred că cel mai bine este să ne ferim de contactele fizice, mai ales cu cei apropiați. Activitățile de grup, petreceri, onomastici, etc sunt momente în care nu te protejezi și riști să te infectezi, sau să infectezi. Transmiterea comunitară este mare (7% unde se testează) și va deveni și mai mare, așa că sfatul meu este să evităm expunerea. Imunitatea pe care o conferă trecerea prin boală este de scurtă durată (vreo 3 luni). Știu o doctoriță de ATI care inițial a făcut o formă asimptomatică de boală, pentru ca apoi la a doua infecție să facă una  medie.

Cred că fiecare ar trebui să aibă acasă un tensiometru electric, un termomentru și un pulsoximetru (cum este cel din imagine și care măsoară saturația de oxigen din sânge). Acestea nu costă mult și pot fi achiziționate de la orice farmacie. O stare de subfebrilitate, sau de febrilitate ar trebui să ne alarmeze, înseamnă infecție activă, sau chiar suprainfecție bacteriană. O saturație care scade spre 90% (normal ar trebui să fie 99-100%) este de asemenea un semn de alarmă. La saturație 70% ești de intubat. Foarte mulți au murit pentru că s-au neglijat (bărbații au această tendință) și au ajuns la spital în stare gravă, prea târziu. Sistemul medical este depășit. O parte din personal este infectat (una din doctorițele care m-a tratat a stat în vară o lună în spital), iar așa zisele locuri create, sunt improvizații în spitale care nu au dotarea și nici experiența să trateze astfel de boli, așa că cea mai bună politică este prevenția.

Acum suntem acasă. Chiar dacă am slăbit 5kg (cât efort am depus să dau jos în cursul verii 1-2 kg și ce repede a ajustat boala excesul caloric), chiar dacă ne împleticim când ne deplasăm de la bucătărie la baie, chiar dacă musculatura e topită de repausul prelungit și tratament, lucrurile merg spre bine. Ne recăpătăm forța și suntem optimiști. Ne refacem. Sunt convins că  vom depăși ca societate și această boală, însă procesul va mai dura, cel puțin un an. Va trebui cumva să ne resetăm în aceste condiții și să trăim, ba chiar să ne dezvoltăm. Tehnologia ne facilitează comunicarea și va trebui să învățăm să o folosim cât mai eficient.

Dr. Mihai Tudor Gavrilă