O întrebare deloc ușoară, mai ales dacă avem în vedere încărcătura ei emoțională, este cea pe care o pun mulți în zilele noastre și anume „Unde este Dumnezeu când trecem prin suferințe?” Și nu vorbim aici de simple neplăceri, ci de tragediile vieții ca pierderea sănătății, a celor dragi, a casei, a slujbei, a libertății și așa mai de parte. Am în minte două exemple care ar putea fi edificatorii.
În anul 1850, după o lungă suferință, moare Anne, fiica favorită a lui Charles Darwin. Acest eveniment a constituit un punct de cotitură în viața marelui naturalist. Toate ideile și observațiile sale de până atunci l-au făcut să concluzioneze după decesul fiicei sale că Dumnezeu nu există. S-a cufundat tot mai mult în studiile sale observând realitatea înconjurătoare plină de contradicții și de brutalitate aparent fără sens.
Este interesant că în aceași perioadă, mai exact în 1870, murea, în urma unei infecții, unicul fiu al avocatului american Horatio Gates Spafford. Și cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1871 orașul Chicago a luat foc, mii de case fiind distruse, lăsând peste 100 000 de mii de oameni fără adăpost, inclusiv familia Spafford. Incendiul le-a afectat serios situația financiară dar, cum era un credincios practicant și un prieten al evanghelistului D.L Moody, o personalitate marcantă în lumea spirituală a orașului, a pus umărul la ameliorarea situației supraviețuitorilor dezastrului.
După doi ani, el și soția, au considerat că este timpul să plece într-o vacanță în Anglia. Își luaseră bilete pentru vapor atât pentru ei, cât și pentru cele patru fiice ale lor, însă în ultimul moment, treburi de serviciu l-au reținut pe Horatio acasă. Soția și fiicele s-au îmbarcat pe nava Ville du Havre cu destinația Anglia, urmând ca el să li se alăture peste câteva zile.
În timpul traversării Atlanticului, s-a întâmplat însă o tragedie. Un alt vas s-a ciocnit de vaporul lor și în mai puțin de 12 minute, 226 de pasageri din cei 307 care se îmbarcaseră în SUA s-au înecat. Printre victime se aflau și cele patru fiice ale lui Horatio. Sotia sa a reușit să se agațe de niște scânduri și a supraviețuit dezastrului. Ajunsă în Anglia i-a trimis o telegramă soțului ei cu mesajul: „Singura salvată. Ce să fac?”
Horatio s-a îmbarcat imediat către Anglia. Ajuns la locul naufragiului, inima sa a fost cuprinsă de un puternic sentiment de tristețe, dar și de o inexplicabilă pace. Fiica sa, Bertha, care s-a născut peste câțiva ani, scria la maturitate că tatăl ei, motivat de sentimentele trăite, a scris în acele momente versurile unui imn ce a devenit apoi celebru: „It is well with my soul” (cunoscut la noi cu titlul „Când am pacea Domnului în inimă”).
Aceleași încercări, dar două reacții diferite. Aceleași tragedii, dar ce destine opuse. Darwin a văzut naturalul, Spafford a simțit supranaturalul. Darwin a rămas prizonierul lui acum și aici, refuzând orice mângăiere divină, Spafford nu doar a fost alinat în suferința sa, dar a oferit speranță la milioane de oameni care i-au citit, sau cântat versurile.
Rațiunea este un instrument de navigare prin viață excelent (pe care din păcate nu-l folosim la capacitate maximă), însă are limitele ei și anume, funcționează cu date, cu informații logice. Din păcate necazurile (sau bucuriile) nu ne furnizează de cele mai multe ori argumente logice, ci senzații, sentimente puternice, iar sentimentele bruiază radarul rațiunii lăsându-ne dezorientați. De ce se îmbolnăvește de cancer mamar o femeie de 40 de ani cu trei copii mici? Nu are nici un sens. În fața durerii, sau bucuriei extreme rațiunea intră în colaps, singura care ne poate duce mai departe (și care paradoxal poate scoate inclusiv rațiunea din impas) este credința. Ea ne ajută să pășim cu încredere prin norul necunoașterii mai departe.
Unde este Dumnezeu atunci când suferim? Este cu noi și în noi, suferind împreună și mângâindu-ne totodată cu o pace aparent inexplicabilă, a cărei rațiune este suveranitatea Sa plină de iubire divină. S-ar putea să nu înțelegem acum sensul tragediilor care se abat peste noi, însă niciodată nu vom primi mai mult decât putem duce și în încercările noastre nu suntem singuri, suntem cu EL, suntem purtați de El. S-ar putea ca cel mai puternic argument al existenței lui Dumnezeu într-o lume împietrită să fie tocmai răspunsul plin de iubire a unui om care continuă să se bucure și să se încreadă în Dumnezeu atunci când trece prin necazuri.
Dr. Mihai Tudor Gavrilă
