În România sunt abandonați 44 de copii pe zi (cam doi pe oră). Din păcate, suntem pe locurile fruntașe la acest capitol în Europa. Procentul celor care trăiesc în sărăcie, sunt abuzați sau abandonați este atât de mare, încăt pentru majoritatea dintre noi devine descurajantă ideea de a face ceva concret. Ne simțim ca și cum am arunca un strop de apă peste un incendiu. Este un om – și pe lângă el o echipă de alți entuziaști – care a îndrăznit să ia taurul de coarne.
Numele lui este Ștefan Dărăbuș, director regional pe Europa Centrală & de Sud al fundației Hope and Homes for Children. Această fundație este din anul 1998 și de atunci până acum, a reușit să închidă peste 67 de orfelinate. Totul a început în 1997, când Ștefan era student la Cluj. Când membrii organizației au ajuns aici, el s-a oferit să le fie translator. În 1998 s-a demarat primul proiect de închidere a unei instituții, leagănul Cavnic din Maramureș. Ștefan spune că atunci când a pășit prima dată acolo, a avut un sentiment că intră într-un film de groază.
”Nu cred că aș putea să-i uit vreodată. Erau cei 84 de micuți din leagănul Cavnic. Întotdeauna mi s-au părut extrem de sarcastice denumirile găsite pentru orfelinate: pentru copiii până la trei ani se numeau ,,leagăne”. Conotația de atenție, de grijă, de alint. Adică tot ceea ce nu erau… Iar de la patru ani în sus, ,,case de copii”. Sunt orice locurile astea, dar numai ,,case” nu! Casa te duce cu gândul la familie, la iubire părintească, la afecțiune. Adică tot ceea ce nu sunt…”
De atunci organizația a avansat, reușind să scoată peste 6300 de copii din orfelinate. Ideile de bază sunt susținerea familiilor sărace, pentru a nu mai fi nevoite să-și abandoneze copiii, integrarea copiilor orfani în familii și construcția de locuințe sociale pentru femeile și copiii abuzați. Mai sunt vreo 7000 de copii în instituții și alte zeci de mii trăiesc la limita sărăciei. Scopul său și al organizației este, ca în următorii ani , iar amintirea lor să rămână doar un vis urât.
”Lupt pentru cei damnați să crească fără iubire, atunci când au cea mai mare nevoie de ea. În 1998, când am văzut cât de mulți copii sufereau în instituții, nu mi-a venit să cred. Orfelinatele erau la vedere și totuși ascunse, ușor de vizitat și totuși greu de ajuns la ele, în lumina lumii și totuși izolate. De atunci mă gândesc că orfelinatele sunt ca o lume paralelă, în care nu se trăiește omenește, ci într-un fel de purgatoriu-infern. Cred că acelor nouă cercuri ale Infernului, din Divina Comedie a lui Dante Alighieri, i se poate adăuga al zecelea, al vinovaților fără vină: orfanii, cei damnați să crească fără iubire și fără familie. Și tare mult aș vrea să ajung să închidem ,,cercul” acesta al infernului, să închidem toate orfelinatele. Poate că nu suntem părinții lor, dar asta nu înseamnă că nu sunt ai noștri. Acesta e, așadar, obiectivul nostru, în asta mă regăsesc și pentru asta suntem aici: o Românie în care toți copiii să crească într-o familie, sau într-un mediu cât mai apropiat de cel familial. O Românie fără instituții și fără copii traumatizați prin instituționalizare.
Suntem în România din 1998 și de atunci am închis, sau închidem în timp ce vorbim, 67 de orfelinate. Copiii trec de la îngrijirea în orfelinate, în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la alternative bazate pe conceptul familial: plasamente în familii, adopție națională, asistență maternală, reintegrări în familia naturală, sprijin pentru integrarea socială – în cazul tinerilor adulți, sau plasamente în case de tip familial. Acestea le permit o viaţă apropiată de cea a oricărui copil care crește într-o familie. Am scos 6.300 copii din orfelinate, i-am dus în familii, sau în alternative bazate pe conceptul familial. Am dezvoltat 105 case de tip familial, dar și centre de zi, centre maternale și centre de primire în regim de urgență.
Avem un program amplu de prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de separare a copiilor este foarte mare: am salvat 31.580 de copii de la ruperea de familie. Am sprijinit concret 1.200 de tineri pentru o viaţă independentă. Aproape 2.000 de copii au fost primiţi în centrele de zi dezvoltate de noi, iar alți 1.000, în centrele în regim de urgență. Iar pentru că oamenii care-i ocrotesc contează enorm, am instruit, prin programe de formare profesională, peste 9.000 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului. Până în acest moment, peste 55.000 de copii din România sunt salvați de la coșmarul unei vieți fără familie datorită organizației noastre. Și punem umărul la eliminarea instituţionalizării copiilor în țara noastră, până în 2026. Pentru că toți copiii au nevoie de familie.
Dacă vreți să fiți parte la mișcarea aceasta profund umană, e simplu: trimiteți un SMS cu textul HOPE, la 8844. Pentru că nu timpul le rezolvă pe toate. Doar oamenii pot face asta. Voi.”
Sursa: Mihai Tudor Gavrila
