9 noiembrie
CBMC INTERNATIONAL
Ați avut vreodată momente în care v-ați întrebat: Pentru ce lucrez eu cu adevărat? Presupun că mulți dintre noi ne-am întrebat acest lucru măcar din când în când. Frământările zilnice, energia, efortul și orele lungi consumate, mai ales atunci când obiectivele și aspirațiile prețuite par încă de neatins.
Recent am auzit o poveste plină de umor care pare că vorbește despre această frustrare: Un magnat bogat din domeniul imobiliar a lăsat instrucțiuni ca după moarte să-i fie incinerat corpul iar mai apoi cenușa să îi fie pusă în clepsidre. Aceste clepsidre urmau să fie date bancherului său, contabilului său și agentului responsabil de impozitul pe venit, care de-a lungul anilor a efectuat numeroasele audituri. Bogatul și-a explicat raționamentul în testamentul său. După ce a realizat cât de mulți din banii pe care i-a câștigat s-au dus în cele din urmă acestor bărbați, el a spus glumind în testament: „Mi-am petrecut o mare parte din viață lucrând pentru acești oameni. Aș putea la fel de bine să lucrez pentru ei după ce mor.”
Această privire cinică asupra vieții nu este neobișnuită. De fapt în cartea Eclesiastul a Vechiului Testament, Regele Solomon – cunoscut drept cel mai bogat și cel mai înțelept om din lume – începe cu această perspectivă: „O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune”. (Eclesiastul 1:2). Simțiți frustrarea regelui?
El continuă: „Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?… Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu”. (Eclesiastul 1:3, 11). Seamănă cu ceea ce s-a gândit bogatul atunci când a ordonat ca cenușa sa să fie pusă în clepsidre. Cel puțin o mică parte din el ar continua să trăiască în acest mod.
Regele Solomon a continuat mai apoi plângerea în cartea sa: „Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt. Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun?” (Eclesiastul 2: 17-19).
Deci, asta este? Munca pe care o facem, numeroasele ore, săptămâni, luni și ani pe care le dedicăm construirii carierei, nu au în cele din urmă nicio valoare? Din fericire, Scripturile nu se încheie cu plângerile lui Solomon. De fapt, dacă dorim ca viețile noastre să aibă sens cu adevărat și un impact de durată, tot ce trebuie să facem este să urmăm îndemnul pe care Isus Hristos l-a dat în timpul așa-numitei Predici de pe Munte.
După multe îndemnuri puternice, inclusiv unele care erau împotriva tradițiilor și practicilor vechi din acea vreme, Isus le-a oferit ascultătorilor Săi asigurarea că viața lor ar putea face o diferență – una care va dura pentru eternitate:
Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră (Matei 6: 19-21).
Cum putem face acest lucru? Isus ne-a oferit răspunsul la această întrebare: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Aș parafraza acest lucru astfel: Ne putem petrece viața lucrând pentru noi înșine, lăsând mai apoi totul în urmă. Sau ne putem dedica slujirii Domnului și a celorlalți în Numele Lui construind o moștenire, transmițând mai departe roadele muncii noastre.
Autor: Robert J. Tamasy
