La 18 mai, Consiliul de Stat francez a decis că guvernul trebuie să înlăture anumite restricții de adunare religioasă în termen de 8 zile. Această decizie a fost un prim pas binevenit pentru restabilirea libertății religioase din Republica Franceză. Din păcate, este, de asemenea, un indicator al stării libertății religioase din această țară și din întreaga Europă în ansamblu.
În timpul valurilor de închidere a lăcășelor de cult din Europa, guvernele europene au suspendat în mod sistematic serviciile religioase, în ciuda faptului că au permis ca alte spații publice să rămână deschise, inclusiv alimentari mai mici, benzinării, brutării și, în unele cazuri, cafenele și restaurante. Membrii comunităților religioase, care s-au adunat pentru a transmite serviciile online, respectând în același timp măsurile obligatorii de distanțare socială, au fost aspru criticați sau unii chiar sancționați de poliție.
Odată cu începerea măsurilor de izolare, speranța că guvernele europene vor remedia rapid această situație a rămas în picioare. Cu toate acestea, redeschiderea serviciilor religioase a venit doar prin presiuni constituționale în cel puțin două dintre cele mai mari țări din Europa – Germania și Franța. Portugalia, Țările de Jos, Elveția și Irlanda nu au eliminat încă restricțiile privind serviciile religioase, dar au definit datele pentru acest lucru în următoarele săptămâni. Belgia și Marea Britanie încă nu au date definite pentru aceasta.
Rapiditatea de a impune restricții pe deoparte și reticența de a elimina aceste restricții pe de altă, subliniază necesitatea de a ne pune o întrebare – cât de fundamentală este considerată libertatea religioasă în Europa? De ce a fost sacrificată atât de repede în fața unei crize când activitățile care implică un nivel similar de contact între persoane au rămas deschise?
Cu toate acestea, pe hârtie, Europa se menține încă „o fortăreață” pentru libertatea religioasă. Convenția europeană a drepturilor omului, la articolul 9, protejează acest drept, inclusiv dreptul de a se adună public pentru a fi manifestată credința fiecărui individ în parte. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apărat cu fermitate libertatea de exprimare a religiei ca fundament al unei „societăți democratice”. Cu excepția cazurilor foarte excepționale, dreptul la libertatea religiei exclude orice discreție din partea statului pentru a stabili dacă libertatea de exprimare a credințelor cetățenilor este legitimă. Curtea a afirmat, de asemenea, că abilitatea de a putea manifesta aceste convingeri în public și de a se asocia liber este un aspect esențial.
Mai recent, în mijlocul pandemiei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a solicitat în repetate rânduri că măsurile Covid-19 ale guvernelor să respecte drepturile omului, inclusiv dreptul la libertatea religioasă și libertatea de a se întruni.
Din păcate, inconsecvența deschiderii serviciilor esențiale, sau a deschiderii multor forumuri diferite pentru adunări, inclusiv biblioteci și parcuri, dar excluderea adunărilor religioase, arată o inconsecvență mai profundă – angajamentul teoretic față de libertatea religioasă, versus o schimbare de la a oferi acelei libertăți greutatea cuvenită în practică.
În timp ce Consiliul de stat francez s-a pronunțat recent împotriva unor astfel de restricții, faptul că a trebuit să intervină, demonstrează problemele mult mai profunde.
SURSA | ADF International
