Cu toți avem nevoie de mângâiere… În special în această perioadă de izolare. Din toate atributele de putere pe care nouă ne place să le folosim cu privire la Duhul Sfânt Isus a ales să folosească un cu totul altul: „Mângâietor” Ioan 14:16.
Mângâierea ne dă convingere, asigurare, putere, ne întărește în slăbiciunile noastre.
Duhul a venit să ne asigure, să ne convingă de credincioşia lui Dumnezeu şi să ne întărească în încercările noastre.
Ca să putem să cunoaștem mângâierea Duhului avem nevoie de cel puțin două condiții:
1. Să fim copiii lui Dumnezeu
Duhul a venit ca să nu mai fim „orfani” Ioan 14:18. Duhul a venit ca să strige în noi „Ava” adică „Tată” Romani 8:15. Este același strigăt care Isus l-a scos în rugăciunea Lui intimă, în rugăciunea Domnească Tatăl nostru, în învățătura Lui cu privire la Dumnezeu și acolo în agonia gradinii Ghetsimani. Duhul Sfant era acolo autentificând faptul că Isus era Fiul lui Dumnezu. Duhul Sfânt a venit cu același scop să ne nască din nou și să ne pecetluiască ca fiind din cei „mulți fii aduși la slavă” Evrei 2:10.
De multe lucruri suntem nesiguri și îngrijorați dar de faptul că Dumnezeu ne este Tată credincioș care cu nici un chip nu ne va abandona nu tebuie să ne îndoim niciodată. Am fost pecetluiți cu Pecetea care nu poate fi distrusă niciodată și de nici o forță, pecetea Duhului Sfânt, al Duhului Învierii Efeseni 1:13.
Mângâierea, asigurarea Duhului este să ne convingă că nu suntem pe cont propriu, că nu suntem orfani că suntem copii a lui Dumnezeu, că Isus este cu noi, că trăiește în noi și că nu va lăsa nimic să ne smulgă din mâna Lui Ioan 10:28…
O altă condiție ca Duhul să ne mângâie este…
2. Prezența durerii…
O mângâiere ca să fie mângâiere necesită o întristare… Nu poți fi mângâiat decât atunci când suferi…
Contextul în care Isus vorbeste despre mângâierea Duhului este camera de sus. Aici Isus îi avertizează pe ucenici că îi va părăsi, că ei vor fi persecutați, urâți, ca în lume vor avea necazuri Ioan 16:33… În acest context Isus introduce pe Duhul Sfânt Mângâietorul. În primul rând, Duhul Sfânt nu se odihnește, nu se așează decât acolo unde este curat, unde sângele lui Isus a făcut scurtirea de păcate, unde a fost pocăința și credința. Iar în al doilea rând, Duhul Sfânt se manifestă doar acolo unde El vede crucea purtată, unde există lepădare de sine. Duhul mângâie pe cei care se simt orfani și cer să fie adoptați asigurându-i de iubirea Tatălui și în al doilea rând Duhul mângâie, asigură pe aceia care sunt gata să sufere pentru Hristos lepădându-se de ei înșiși luându-și crucea şi urmând-l pe Isus.
De ce este nevoie de întristare pentru mângâiere? Purtarea crucii are darul de a deposeda eul de puterea lui de manifestare în așa fel ca să se evidențieze doar manifestarea lui Isus în noi „simt durerile nașterii până când Hristos va fi format în voi” Galateni 4:19. În al doilea rând întristarea este inevitabilă în viața creștină datorită faptului că acolo unde Isus trăiește va fi și prigonire… „Dacă lumea m-a urât vă va uri și pe voi” Ioan 15:18…
Isus spune: „Ferice de cei ce plâng căci ei vor fi mângâiați” Matei 5:4. Pavel ne asigură: „încercările de o clipă lucrează o greutate veșnică de slavă” 2 Corinteni 4:17. Apostolul Petru deasemenea: „cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor și să facă ce este bine” 1 Petru 4:19 asigurandu-I că suferința pentru credincioşia lor nu este risipită și nici ignorată de Dumnezeu deoarece „Duhul slavei se odihnește” peste ei 1 Petru 4:14.
Fie ca în lupta cea bună a credinței așa cum acum ne simțim izolați printre lacrimi și durere să cunoaștem alinarea Mângâietorului Divin.
Daniel Miheț
Pastor la Bethany Evangelical Church Dumfries Scoția
