“Extremistul de dreapta”, dacă există, e extrem de conservator, încuiat, egoist și poate habotnic. Își iubește egoist familia, firma, contul, își apără chiar și cu pușca în mână proprietatea, crede fanatic în muncă și merit, poate chiar și în Dumnezeu, patrie și tradiții. Nu e neapărat cel mai simpatic individ, dar creează, nu distruge o civilizație. Cel puțin pe cea europeană și americană astfel de indivizi au creat-o.
Extremistul de stânga e dizolvant și anarhic, distructiv și nivelator, vrea să abolească ierarhiile, să șteargă tradițiile, să elimine Biserica, să confiște proprietățile și să refacă societatea dincolo de muncă și merit. E neisprăvitul frustrat că nu e bun de nimic, omul resentimentului, care ar vrea abolirea tuturor diferențelor astfel încât alcătuirea lui strâmbă să fie acceptată, sau chiar celebrată, iar lenea și prostia lui să fie răsplătite în logica diversității. (Spoiler: oricât ar distruge, va rămâne frustrat și nefericit).
Conservatorul nu urăște, disprețuiește. Extremistul de stânga urăște visceral. Urăște în primul rând bărbații maturi, cu succes profesional și financiar, cu famili, cu nume, tradiție și avere (Trump e tot ce detestă mai mult). Urăște religia, preoții, autorii canonici, tradițiile naționale, morala sexuală sau publică, regulile, poliția, tot. E revoluționar.
Repet: primul poate fi antipatic, celălalt e periculos. Primul tipar uman a creat tot ce se vede azi în Europa: Viena din interiorul Burgring, zgârie-norii New York-ului, Parisul haussmannian, Londra georgiană și victoriană, Bucureștiul regal, Uniunea Europeană și continuă să producă bunăstarea lumii și să-i asigure ordinea. Ceilalți, ratații veninoși și revoluționari, ne-au oferit național-socialismul, comunismul, mai 1968, sexomarxismul, Antifa și Occupy.
Coda 1: Sigur, un bun creștin nu e nici încuiat la minte, nici atât de destupat încât să i se scurgă toată pe trotuar.
Coda 2: Oricât m-aș chinui, nu prea găsesc mulți indivizi care să semene cu primul tipar extrem pe care îl descriu. Al doilea pare mai răspândit, fiindcă e mai facil să arzi ce n-ai construit decât să aperi ce-ai construit. Din fericire, majoritatea oamenilor se plasează, cuminți și cumsecade, între cele două, și mai aproape de primul.
Sursa: Adrian Papahagi
