„Pavel spune să ne rugăm cu mulţumire, nicidecum cu îndoială, reticenţă, necredinţă. MacArthur Jr. comentează: „Putem face lucrul acesta cu onestitate atunci când credem promisiunea lui Dumnezeu că El nu va permite să ni se întâmple nimic peste puterea noastră de a purta (1 Corinteni 10:31), că în ceea din urmă totul se va dovedi a fi spre binele nostru (Romani 8:28), şi că El ne va „restaura, [ne] va întări, [ne] va da putere şi [ne] va face neclintiţi” în mijlocul suferinţei (1 Petru 5:10). Aceste principii sunt esenţiale pentru trăirea vieţii creştine. Treci dincolo de memorarea lor, îngăduindu-le să devină ochelarii prin care inter-pretezi în mod automat întreaga ta experienţă. Fii convins că toate dificultăţile tale se încadrează în scopurile Lui şi mulţumeşte-I pentru puterea şi promisiunile pe care ţi le pune la dispoziţie”.
Atitudinea mulţumitoare te va scăpa de îngrijorare. Dacă mulţumeşti din inimă, nu doar ca o poezie memorată, atunci dovedeşti că ai lăsat situaţia prin care treci în controlul suveran al lui Dumnezeu şi practic arăţi încrederea pe care o ai în El, indiferent de rezultatul pe care El îl va da. Deci te dezbraci de obsesia controlului care este o trăsătură a firii pământeşti şi te laşi în mâna Tatălui.
Profetul Iona din pântecul peştelui a răspuns cu mulţumiri la adresa lui Dumnezeu. Pavel scrie din puşcărie versetele din Filipeni, face o teologie a anxietăţii în condiţii greu imaginabile omului modern. Mai mult, îl interesează şi de alţii şi îl trimite pe Timotei la Evodia şi Sintichia, care se certau.
Cred că trebuie să înţelegem că un creştin nu trebuie să doboare toate situaţiile grele ale vieţii precum face un copil cu soldăţeii de plumb, ci trebuie să se încreadă în Dumnezeu, care este înţelept, suveran, atotputernic şi în controlul oricărei situaţii. Cristos ne spune că în lume vom avea necazuri, dar El a biruit lumea (vezi Ioan 16:33). Dacă nu crezi în suveranitatea Tatălui, nu ai cum să ai pacea Lui, ci doar anxietăţi.
Folosesc des imaginea superbă din Ioan 14:27: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
La consiliere îi provoc pe oameni să aprofundeze acest verset. Pacea MEA, zice Cristos. Cu M mare. Adică pacea e posesia lui Isus. Deci, dacă tu nu Îl ai pe Isus, cum vrei să ai pacea adevărată, pacea Lui? E clar că nu o s-o ai. Poţi avea eventual nişte păci temporare ce anesteziază problemele tale care apoi răbufnesc, acea pace lumească, care până la urmă îţi va tulbura inima. Ai nevoie de Cristos! Doar în El vei avea adevărata pace.”
*fragment de Dr Vlad Schlezak
