Adesea mă întreabă lumea cum am ajuns să lucrez cu Ravi.
Într-o dimineață devreme din Septembrie 2007 l-am întâlnit pentru prima dată pe Ravi Zacharias. Dar povestea începe cu aproape 10 ani înainte, undeva prin 1997-1998, când Natan – colegul și prietenul meu încă din clasa întâi, mi-a dat un CD cu 71 de predici ale unui indian, cu un timbru vocal inconfundabil. Le-am devorat, apoi am început să îi caut cărțile, ca mai apoi să încep să încerc să folosesc idei și ilustrații în predicile timid rostite în duminicile când mergeam în misiune cu tinerii de la Biserica Baptistă Maranata din Arad. Acele 71 de mesaje erau deja aproape memorate. Aveam 17-18 ani.
Câțiva ani mai târziu, fiind student la teologie în anul întâi, am participat la European Leadership Forum la Sopron în Ungaria unde l-am întâlnit pe Michael Ramsden, care conducea network-ul de apologetică și evanghelizare din partea RZIM. Nu făcusem atunci legăturile dintre el și Ravi Zacharias, însă le-a făcut Michael când m-a întrebat ce și cine mă pasionează cel mai mult în lucrare, iar răspunsul meu a fost apologetica după modelul pe care îl aud la Ravi Zacharias.
Între 2005 și 2007, prietenia cu Michael s-a sudat, iar în următorii ani am călătorit la Oxford de mai multe ori pentru cursurile de apologetică de acolo. Eu însă nu îndrăzneam să visez la mai mult decât a face din lucrarea RZIM un model de urmat în România. Michael credea altfel, așa că în toamna lui 2007 cu ocazia unei vizite în US, mi-a sugerat că aș putea să îl întâlnesc pe cel pe care îl admiram de la distanță.
Tremuram din toate încheieturile deja cu o seară înainte. Încă retrăiesc momentul când, la masă fiind în restaurantul în care urma să ne întâlnim pentru micul dejun, l-am observat venind de la mașină, prin parcare, apoi intrând în restaurant și venind la masa noastră. S-a oprit să vorbească cu mai mulți oameni care l-au recunoscut, iar aștepterea mea părea veșnică…Eram cu Dora, iar emoțiile mele cred că abia mi-au dat voie să rostesc un salut anemic. Aveam doar 23 de ani, iar întâlnirea aceasta era mai mult decât îmi puteam imagina vreo dată.
Toate întrebările lui Ravi au fost despre ce mă pasionează și de ce. M-a întrebat despre ce mi se pare cel mai greu în viitorul pe care mi-l imaginez și de ce. Apoi mi-a povestit despre ce înseamnă pentru el evanghelizarea și cum și-o imaginează în 15-20 de ani. Mi-am povestit viața, iar el mi-a povestit-o pe a lui atât cât a fost relevant pentru întâlnirea noastră. După două ore care au trecut ca o clipă ne-a invitat să vizităm biroul organizației.
În drum spre mașină, Michael a schimbat câteva vorbe cu Ravi, iar apoi a venit lângă mine și mi-a șoptit: “This was your job interview. Well done. Ravi loved it, you have a job, if you would like to work with us.” Dacă aș fi știut dinainte că acela avea să fie un interviu de angajare, as fi clacat sub imperiul emoțiilor de moment. Dar Michael și Ravi au știut cum să gestioneze momentul pentru ca amintirea să fie una plăcută.
Acea dimineață a continuat cu încă câteva ore de povești și întâlniri cu viitorii mei colegi, timp în care eu încă nu puteam să înțeleg ce mi se întâmpla. Încă pot retrăi acele momente și îmi amintesc exact stilul cuceritor al lui Ravi de a înnoda o relație și de a conduce o discuție. Au urmat zeci de întâlniri, ore de discuții și implicit clădirea unei relații de ucenicie pe care nu o credeam posibilă cu un astfel de om. Nu la cât era de ocupat, și nu la cât eram și sunt eu de neînsemnat. De la lider, șef și vizionar, a devenit mentor și prieten. O binecuvântare de neimaginat și pentru care nu am suficiente cuvinte să îi mulțumesc lui și lui Dumnezeu pentru că a orchestrat totul în felul acesta.
Au trecut mulți ani, iar amintirile sunt extraordinare. Din 2007 și până azi, când mă gândesc că farmecul unui om este bunătate lui, mă gândesc la Ravi, iar când mă gândesc la cum face Dumnezeu orice lucru frumos la vremea lui, mă gândesc la ultimii 13 ani, dar încă nu pot să pun cap la cap acest verset cu vestea că Ravi nu va mai fi cu noi pentru prea multă vreme…
P.S. Am foarte puține poze cu Ravi. Nu am crezut că ar fi nevoie să am… Prima imagine este făcută la plecarea din Toronto spre Cluj, cu ocazia venirii împreună în România la Believe Cluj 2015 și câtorva întâlniri la București.
Vlad Crîznic
Directorul RZIM România
