Daniel 4:1-37
Această întâmplare este recomandată tuturor celor care râvnesc la o poziție de conducere, o poziție înaltă, care pe unii poate să-i amețească și să-i prăbușească, iar pe alții poate să-i facă utili pentru semeni.
Nebucadnețar a fost un împărat puternic, influent și cu multe aspirații în cap. Pe unele vise și le-a putut împlini, iar pentru altele avea nevoie de un traducător, erau prea grele pentru el. Își alege consilieri prezindențiali dintre evrei, școliți și hrăniți în cele mai bune condiții din vremea aceea. Evreii sunt pricepuți, inteligenți și cu frică de Dumnezeu. Nu se clatină nici atunci când miroase a prăjit, dar nici atunci când urletul leilor sălbatici înfioară totul în jur. Ei rămân în picioare, așa cum au fost învățați. De oameni de felul acesta are nevoie orice lider politic, și nu numai…!
Împăratul visează și se frământă. Primește această neliniște din partea lui Dumnezeu, dar are parte și de interpretarea visului. Ultimul vis, mărturisește el, este înfiorător! Din poziția înaltă în care se află, va coborî jos de tot, va fi făcut de minune în fața întregii lumi. Un împărat care s-a crezut un zeu, a fost dovedit un biet om, trecător, cu multe slăbiciuni! Orice rege de pe fața pământului ar trebui să înțeleagă aceasta, de bună voie…, ca să nu priceapă de nevoie. Visul este interpretat de Daniel, dar nu s-a așteptat ca să se deruleze așa de repede. El mărturisește, în umilință de data aceasta, că i s-a îngâmfat inima; a crezut că este cineva, dar a devenit ca un animal. A început să mânânce iarba ca boii, i-au crescut penele în loc de păr, i-au crescut unghiile precum ghiarele vulturilor și a ajuns un om umilit, sub cerul liber, bătut de arșița soarelui și de răcoarea nopții, pentru că visul se împlinea. Recunoaște că toată această stare de umilire publică a devenit o atracție a privitorilor curioși și înlăturarea ei a fost condiționată de o pocăință sinceră în fața lui Dumnezeu! Trebuia să recunoască Cine este adevăratul Dumnezeu!
Toată treaba aceasta a durat șapte ani! În tot acest timp, postul nu era vacant, el era împărat de drept, dar, de fapt, era izolat, precum animalul sălbatic în cușcă. Mărturisește că a venit și ziua eliberării lui. A stat destul în condiții inumane! Da, acolo l-a dus mândria, aroganța, dorința de afirmare, statutul de zeu, pe care și l-a conferit. Când împăratul încetează să mai fie om și uită că la rândul său are un Stăpân, când își tratează semenii cu sfidare, ajunge precum a ajuns acest om (poate nu fizic, dar în fața lui Dumnezeu e la fel) înfumurat.
El vorbește despre timpul de nebunie al său, despre umilirea la care a fost supus, din cauza prostiei lui, dar și despre timpul în care i-a revenit mintea, a început să devină om, cu simțuri umane, L-a căutat pe Dumnezeu, L-a recunoscut, L-a lăudat, I s-a închinat doar unui Dumnezeu adevărat. A recunoscut că este Unul singur în fața căruia trebuie să te închini, El este viu, veșnic, iar noi suntem muritori de rând, care ne așteptăm rândul!
Împăratul a fost repus în slujbă (aflat în repaus de șapte ani), dar era alt om. Era un împărat schimbat, care nu și-a mai dat aere de zeu. A fost un împărat-om pentru semeni! El încheie scrisoarea în felul uimitor: El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!
Așadar, această scrisoare izvorâtă dintr-o experiență a unui om care s-a crezut cineva, dar și-a dat seama că este un muritor firav, ar trebui să o citească toți cei care se află într-o poziție azi, iar mâine nu se știe…
Cigher Sorin,
13 mai 2020
Pastorul Bisericii Baptiste Sion din Sibiu
