Calitatea creștinului se vede în vremurile dificile. Uneori trăim prin inerție; suntem obișnuiți cu un anumit comportament, ne-am format un obicei, chiar un ritual, iar atunci când suntem scoși din calapodul nostru, ne fâstâcim și devenim stângaci. Nu ne recunoaștem nici noi, darămite alții… Reconfigurarea este necesară, este posibilă și trebuie să înceapă imediat, fără lamentări sau argumentări.
Creștinul trebuie să fie optimist. Dacă devenim acri și decepționați, ce fel de Tată avem? Este o contradicție între credința și trăirea noastră. Este ușor să fii creștin când totul este la îndemână, să crezi în Dumnezeu când ai de toate, dar nu atunci se testează credința noastră, ci în momentele de criză! Nu ai nevoie de credință câtă vreme ai bani în buzunar și te descurci prin propriile-ți puteri. Criza este necesară, este bună că ne aduce cu picioarele pe pământ. Poate prea mult am stat cocoțați cu capul în nori, fără să avem simțul realității. Multă vreme am crezut că trăim într-o lume paralelă, tratându-i pe ceilalți cu superioritate! Ne-a arătat Domnul că suntem cu toții în aceeași corabie. Zâmbim la fel, plângem ca toți ceilalți, lipsurile bat și la poarta noastră, mor și creștinii, la fel ca păgânii, secerați de virusul blestemat. Poate am uitat că suntem și noi muritori! Am trăit ca și cum aici ar fi totul! Ne-am purtat ca și cum universul ne-ar aparține și am uitat să fim oameni, deși ne-am numit creștini. Am devenit egoiști, aroganți, plini de aere de sfinți. Poate că în jurul nostru sunt oameni care nu își permit să ne abordeze, pentru că ne considerăm superiori. Se simt învinovățiți de noi, deși sunt semenii noștri care suferă. Pentru că am uitat să simțim nevoia reală a lor și i-am abandonat. Ne-am așezat după un nume religos, am crezut că avem renume, dar am devenit reci și împietriți. Când vezi un fanatic religios, dar fără inimă, îți vine să fugi cât te țin picioarele, de rușine!
Da, pandemia ne învață să fim oameni. Sunt oameni disperați în jurul nostru, însă dacă trăim aceeași disperare, pe Cine reprezentăm noi? Nu vă faceți pavăză din frică, ci fiți curajoși! Nu vă temeți! Fiți creștini naturali, fără mască și mănuși improvizate. Semenii au nevoie de zâmbetul nostru, de cuvintele de încurajare, de speranța pe care am primit-o! Dacă le transmitem informațiile apocaliptice înainte de vreme, (oricum nici noi nu le stăpânim), de la cine să mai primească speranță? Nu uitați, creștin înseamnă ca și Hristos… Suntem reprezentanții Lui pe pământ! Dacă nu le ducem un Hristos viu, să nu le ducem unul mort…, că au ei destui morți! Cei mai mulți nu L-au experiementat pe Hristosul înviat!
Așadar, fii cu demnitate! Nu te ascunde, nu trăi o viață duplicitară! Fii tu însuți! Ucenicii au avut nevoie de un șoc pentru a se trezi! Au adormit în grădină și dușmanii au venit să-L prindă pe Hristos! Dacă ațipești, s-ar putea să vină cineva și să-ți fure bucuria și încrederea deplină în Hristosul înviat! Ajunge cu creștinismul de doi bani! E suficient cât te-ai complăcut în starea de căldicel! Acum nu are cine să te observe, nu mai poți poza sfânt în public; în această vreme dificilă, dar potrivită pentru analiză și introspecție, putem deveni mai umani, mai prezenți în realitatea ce ne înconjoară, cu picioarele pe pământ, dar cu inima strâns legată de cer!
După înviere, ucenicii au luat-o din loc. Ori dovedeau că sunt creștini în stare să plătească prețul uceniciei, ori lăsau totul baltă. Nu se putea să fii creștin pe jumătate, formal, cu numele. Vremurile grele indicau și atunci calitatea unui creștin veritabil!
Creștinismul autentic se trăiește! Să luminăm, să fim exemple, să fim o gură de oxigen pentru cei de lângă noi, care n-au nicio treabă cu Domnul; măcar acum să fim treji și să le oferim soluția. Hristos în noi, nădejdea Slavei!
Cigher Sorin,
28 aprilie 2020
Pastorul Bisericii Baptiste Sion din Sibiu
