Cu toții am trecut prin vinerea deznădejdii, descurajării, deprimării. Aceasta e reprezentată de acele așteptări pe care le-am avut și care se dovedesc a fi înșelătoare. E reprezentată de acel moment când aflăm un răspuns total contrar așteptărilor și dorințelor noastre.
Când trecem prin vinerea descurajării și a deznădejdii în mintea și în inima noastră se nasc întrebări. De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple așa ceva? De ce mie? De ce familiei mele? De ce acum? De ce…? Astfel de întrebări sunt legitime, deoarece noi, oamenii, căutăm adesea sensul vieții.
Prin vinerea descurajării au trecut și ucenicii și cei apropiați ai Domnului Isus când El era pe cruce. Cu siguranță o mulțime de „De ce-uri” le-a trecut prin minte. Mulți dintre ei voiau ca Mântuitorul să-Și instaureze Împărăția atunci și acolo. Însă Hristos Domnul avea un alt plan, plan care era contrar așteptărilor lor. În momentul în care așteptările ucenicilor s-au dovedit a fi înșelătoare au apărut întrebările.
Când privim la exemplul lui Habacuc din Vechiul Testament, ne bucurăm că el a primit răspuns din partea lui Dumnezeu aproape instant la rugăciunile lui. E frumos atunci când vii înaintea lui Dumnezeu cu întrebările și frământările tale, iar El îți răspunde la ele și îți alină și încurajează inima tremurândă.
Dar în dreptul ucenicilor și ai celor care I-au fost aproape Domnului Isus nu s-a întâmplat lucrul acesta. Și în cazul nostru se prea poate ca Dumnezeu să nu răspundă numaidecât întrebărilor noastre. O astfel de situație o descriu ca fiind sâmbăta tăcerii. După ce anumite așteptări pe care le-ai avut nu s-au întâmplat, când ai dat de greu în moduri în care nu te-ai așteptat, când treci printr-o boală de multă vreme, când ai pierdut pe cineva drag într-un mod neașteptat atunci și tu treci prin sâmbăta tăcerii. Te întrebi de ce Dumnezeu a îngăduit sau îngăduie să ți se întâmple astfel de lucruri și parcă cerul tace.
Diavolul, potrivnicul nostru, jubilează în astfel de momente. Și în acea sâmbătă el a jubilat. L-a învins pe Domnul Isus. L-a omorât pe Mântuitorul. Planul lui a avut succes. S-a opus cu succes planului lui Dumnezeu. Oare? Oare chiar așa au stat lucrurile?
În sâmbăta tăcerii e posibil să începem să ne punem mari semne de întrebare cu privire la credința noastră. Toată viața am încercat să fim ai Domnului, să trăim potrivit voii Sale, am căutat să ne lăsăm călăuziți de Duhul Său în deciziile noastre și, totuși, inevitabilul s-a produs.
Apostolul Pavel probabil a avut în vedere și acest lucru când a spus: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!” (1 Corinteni 15:19). De ce ți-ai ancora credința de ceva efemer, de ceva trecător, de ceva schimbător, de ceva fragil? Dacă faci astfel, potrivit cuvintelor apostolului, ești cel mai nenorocit dintre toți oamenii.
Credința noastră este sau ar trebui să fie ancorată în Cuvântul Său. De ce? Pentru că: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24:35). Ea nu trebuie ancorată în ceva trecător, ci în ceva nepieritor.
Însă chiar și atunci se prea poate să treci prin sâmbăta tăcerii. Dar care este diferența între cel care și-a pus nădejdea în Hristos doar pentru viața aceasta și cel care și-a pus nădejdea în Hristos pentru eternitate? În sâmbăta tăcerii primul se lasă pradă descurajării și deprimării, pe când cel de-al doilea privește plin de credință înainte.
Nu-i absurd să privești plin de credință și de nădejde înainte? Nu! De ce? Pentru că în scurte momente vine dimineața învierii. Aceasta este nădejdea noastră. Apostolul Pavel a exprimat acest lucru astfel: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18).
Dacă și tu te afli în sâmbăta tăcerii, dacă și tu încă te întrebi cât va mai dura toată pandemia asta, dacă și tu te întrebi dacă vor mai ajunge vreodată la normal lucrurile, dacă și tu ai astfel de frământări și îngrijorări, mă rog Domnului să te ajute să privești dincolo de ele. Privește la Hristos, care și El a făcut același lucru, potrivit cuvintelor autorului epistolei către Evrei: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2).
Sâmbăta tăcerii nu este un loc pe care să ni-l dorim, dar e un loc prin care trecem. Să avem nădejdea că Dumnezeu e suveran, că toate lucrurile care se întâmplă sunt în voia Sa și că suntem în mâna Lui, suntem iubiți de El. Iar de dragostea Sa nimeni și nimic nu ne poate despărți (vezi Romani 8:31-39).
Ucenicii au trecut și ei prin sâmbăta tăcerii, însă la scurte momente după aceea au venit zorii învierii, când Domnul Isus a biruit moartea. Dacă și tu te afli în sâmbăta tăcerii, lasă-te încurajat de acest adevăr minunat: „Vin zorii învierii!”
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Timotei Stoica
