JOI
Săptămâna Mare,
Marcu 14:12-72
Mântuitorul traversează o noapte a paradoxurilor, cea mai lungă, privind la tot ce s-a petrecut în timpul ei.
Este liniște în camera de sus, pentru că cei mai mulți s-au dus la culcare; nu puteau fi treziți vecinii, totul trebuia făcut în liniște! Acolo iau cina pentru ultima dată, dar imediat după aceasta, în grădina Ghetsimani se întâmplă ceva care schimbă totul din temelii. Mai întâi, la rugăciune, când Domnul se luptă cu „paharul”, ucenicii ațipesc și dorm duși în câteva reprize, fiind dojeniți de El. Apoi, se agită, fug ca potârnichile, care pe unde apucă, fricoși, speriați, agitați, nimeni nu înțelege ce se întâmplă, doar Domnul Isus pricepe realitatea. Unul, care trebuia să fie în echipa Domnului, a trecut în echipa dușmanului. Sărutul lui Iuda a fost semnul definitoriu al trădătorului. Sărutul nu este întotdeauna real… Altul, care face parte din echipa de intervenție a prinderii Domnului, rămâne fără ureche, pentru că ucenicul blând și smerit se enervează și taie ce prinde, la întâmplare… Ce bine că Medicul chirurg a fost prezent la datorie și i-a pus urechea la loc! O minune înainte de moarte. Aceasta ar fi trebuit să le dea de gândit, dar nu au putut-o analiza, au fost prea grăbiți… și orbiți.
Lumea intelectuală, lumea bună, cei deștepți și religioși au așteptat cu sufletul la gură să-L vadă pe Isus, dar nu oricum, ci legat. A fost acuzat pe nedrept, au fost inventate pe loc motivele, au fost aduși oameni mincinoși care L-au incrimant și apoi L-au dus la cruce! Acele acuzații inventate și răstălmăcite L-au condamnat la moarte!
Ucenicul curajos, Petru, devine cel mai mare laș, care se leapădă prin blestem de Cel care i-a fost învățător o perioadă. Dar înspre dimineață, când cocoșul cântă, cineva, care știa de ce cântă cocoșul, începe să plângă. Cocoșul cântă în zori; înseamnă că toată noaptea, Petru a trăit cu remușcarea unei trădări ieftine și nu a primit nimic în schimb decât dreptul de a se furișa printre oameni, cu o minciună. Glasul cocoșului îl trezește la realitate, îl înfioară pe ucenicul, care plânge, dar nu oricum, ci din inimă, din amărăciunea căderii lui… Se ridică și devine alt om!
Seara de joi rămâne memorabilă pentru toți creștinii! Nu este o altă zi asemănătoare! Acolo, în grădină, ar fi trebuit să fie un parc de relaxare, de rugăciune, însă devine locul unui război spiritual! Când creștinul ațipește de oboseală, când lasă garda jos de epuizare, Cineva rămâne treaz și se roagă pentru el! Hristos se duce deoparte și duce povara credinciosului! El ia paharul pe care eu trebuia să-l beau, pentru că era al meu…; al meu era și conținutul paharului…!
Ce observăm, la distanță de peste 2000 de ani de eveniment, în seara de joi? A lăsat o rânduială a comemorării morții Lui, Cina pe care o luăm ca amintire a jertfei Sale pentru noi.
Observăm avertismentele adresate celor care se prea încred în propriile puteri. Niciodată să nu îmi pun încrederea în puterea mea, pot cădea oricând! Dacă mă ține ceva, acela este harul Lui!
Apoi, trebuie să am o grădina a mea în care să mă retrag cu Domnul… Grădina de unde primesc prospețime și înviorare! Da, acolo pot obosi, dar ce bine e că pot intra cu Domnul Isus! Nu pleca singur!
Când amenințările bat la poarta mea, sau intră în curte…, să nu cedez și nicidoată să nu îl reneg pe Isus, El nu merită aceasta. Privirea Lui blândă îndreptată spre mine mă pătrunde până în adâncul sufletului! Dumnezeu pregătește și un cocoș să cânte și să-mi aducă aminte de căderea mea, atunci când e cazul!
Cigher Sorin,
16 aprilie 2020
Pastorul Bisericii Baptiste Sion din Sibiu
