Trăim vremuri pe care nu credeam că le vom putea trăi, vremuri în care parcă și timpul s-a oprit în loc, iar pământul a încremenit în mișcarea lui pe orbită. Vremuri în care parcă brusc am descoperit că suntem singuri și neputincioși în fața molimei ce bântuie întreg pământul.
Ne-a fost teamă de ce o să facem în fața inteligenței arificiale și fabricarea armelor tot mai sofisticate, ne făcea să ne gândim la cataclisme atomice. Am uitat că suntem creația lui Dumnezeu, am înăbușit învățăturile frumoase ale Creatorului lăsând să iasă la suprafață porniri demonice, pe care le-am numit umaniste. Am zis că suntem creștini, dar copiii sunt învățați în școli că au strămoși maimuțe și că suntem produsul Big-Bang.
Ne-am învățat să trăim tot mai singuri și democrația care ne face liberi a ajuns obiectivul întregii lumi. Această învățătură, compusă din două cuvinte demo (demon) și crația (creația) încet, încet l-a scos pe Dumnezeu din viețile multor oameni, care au început să-și găsească și locul în împărăția lumii acesteia. Plăcerile de o clipă și desfrâul au îndepărtat pe om de Dumnezeul Creator.
Trăim într-o țară frumoasă și binecuvântată de Dumnezeu, dar pusă la răspântia furtunilor și încercărilor care de multe ori s-au abătut asupra ei.
În iarna anului 1989, am crezut că acestea s-au sfârșit, când poporul român, îngenunchiat, spunea Tatăl Nostru și striga Există Dumnezeu! Nu au trebuit să treacă nici 30 de ani, că am uitat de unde și cum ne-a scos Dumnezeu și am îmbrățișat tot ce este rău și păcătos în lume, iar în scurt timp, am învățat că dacă ai bani, poți face orice, că banul te scoate de oriunde. Uniunea Europeană ne-a învăța că moralitatea nu există, iar despre păcat se vorbește doar la biserică. Din curcubeul pe care Dumnezeu l-a lăsat ca semn pe cer, ca oamenii să își aducă aminte de promisiunile Lui, unii și-au făcut steag, ca simbol al decăderii umane, iar sărutul s-a transformat în simbolul trădării.
Astăzi, s-au interzis și îmbrățișările, iar salutul se face cu cotul sau piciorul. Poate că toate acestea vor trece, însă mă tem că o să rămânem cu aceste apucături de a da din coate sau a-ți trage un șut.
Dintr-o dată ne dăm seama că nu suntem așa liberi cum ni s-a spus, și în urma unui comunicat, putem pierde ceea ce am numit libertate.
Oare oamenii pot să te facă liber?
Oare oamenii pot să te limiteze?
Poate nu e prea târziu să ne dăm seama că am trăit o cacealma, și tot ce ni s-a spus așa frumos, sunt doar balonașe de săpun. Singurul care ne poate face liberi este ADEVĂRUL și acesta este ISUS. Ni s-a spus că suntem tineri frumoși și liberi, dar nu ni s-a spus că oricine trăiește în păcat, este rob al păcatului. Nu contează că este mare sau mic, păcatul este păcat și plata păcatului este moartea.
Astăzi auzim despre acest virus care omoară atâția oameni, dar noi suntem morți în păcatele noastre, dacă nu ne întoarcem la Hristos ca răscumpărător și jertfă pentru fiecare păcat din viața noastră.
Sângele Domnului ne curățește de orice păcat. Pot să fie ca nisipul mării sau roșii ca purpura, El ne poate ierta și elibera de sub povara lor și puterea întunericului.
Oare se cade să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu? Când Domnul Isus a mers la Petru, Iacob și Ioan pe munte, glasul lui Dumnezeu din cer s-a auzit zicând: Acesta este fiul meu preaiubit, de El să ascultați. De câte ori am fost gata să ascultăm de glasul lui Dumnezeu, de dragostea Lui pentru noi? Oare nu vedem noi, că dragostea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință? Dar cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei și arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
În vremurile acestea, ascultăm sfaturi pe care ni le dau oamenii, așteptăm ajutor de la comunitatea internatională, miniștrii, medici, farmaciști, măști, dezinfectanți, etc. Psalmistul spune: „Îmi ridic ochii spre munți… de unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul îmi va veni de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.”
În aceste vremuri de cercetare, doar intervenția lui Dumnezeu poate opri molima. Suntem îndemnați să stăm în casă cu familia, să nu ieșim afară, să nu mergem la biserică. Cu care familie să stăm în casă? Cu cea pe care nu am reușit să o trecem la referendum? Cu soțiile pe care le-a prins criza la bătrâni în străinătate și nu pot veni acasă? Cu bătrânii abandonați în satele tot mai pustiite de copiii plecați în străinătate să îngrijească pe alții, cu bani mai mulți decât pensia de la C.A.P a celui care ți-a dat viață? Cu nepoții pe care nu-i mai leagă nimic de cea pe care o numim atât de frumos celula de bază a societații, și sunt generația capului plecat în smartphone-uri de ultimă generație?
Dragii mei români, unii vă întoarceți acasă, în speranța că veți scăpa de această boală sau chiar de moarte, dar dacă nu ne vom întoarce la Dumnezeu din toată inima, cu pocăință, suntem sortiți pieririi veșnice. Nu suntem cu nimic mai buni decât cei ce au murit răpuși de acest virus, cum spunea Domnul Isus despre cei peste care a căzut turnul din Siloam, sau cei a căror sânge a fost amestecat cu cel al jertfelor: „Dacă nu vă veți pocăi, cu toții veți pierii la fel”.
Când Iona a predicat în Ninive, cetatea a fost cercetată, și începând cu împăratul și sfârșind cu animalele, au fost trei zile de post și stat în sac și ceunșă, iar Dumnezeu a iertat cetatea.
Haideți să venim înaintea lui Dumnezeu cu căință și pocăință și să ne rugăm ca în bunătatea Lui, să ierte poporul român, să cerceteze președintele, primarii, preoții, păstorii și pe fiecare în parte, să aducă vremuri de înviorare, ca acest blestem al virusului ucigător să se transforme în binecuvântarea întoarcerii cu fața către Dumnezeu, cu toată inima către Cuvântul care s-a făcut trup, lăsând ca Duhul Sfânt să-și facă lucrarea în fiecare inimă.
Dumnezeu să ne ierte! Amin!
P.S: Popor român, iubitor de creștinătate, ascultă vocea lui Dumnezeu și dacă tot trebuie să ne îmbolnăvim, să ne îmbolnăvim de dragostea lui Hristos… și să nu ne mai vindecăm niciodată!
Autor: Petru Colțan
Sadova-Veche, Aprilie 2020
„Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.”
Un comentariu
Frumoase gânduri și în mare biblice și adevărate!! Dar mă întreb ce înțelege poporul român din tot ce se întâmplă în aceste vremuri?
Continuam să plimbăm moaștele cu mașina și să ne închinăm înaintea lor, iar NUMELE LUI D.ZEU este pomenit așa de rar, de parcă nu ar exista!! A îndrăznit un direcor de firmă din Suceava să cheme Numele DOMNULUI și a fost demis! DOMNUL să aibă milă de noi!????????