„Haidem! să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului!” (Fac.11:4)
A existat în istoria biblică un episod interesant. Oamenii nu știau decât o singură limbă, era un singur popor și toate păreau a fi în regulă. Probabil nu au avut dificultăți în ce privește dezvoltarea economică, culturală, materială și chiar religioasă. Nu le-a fost bine așa, au dorit să experimenteze ceva nou. Au vrut să ajungă sus, sus, la Dumnezeu! Voiau să exploreze dincolo de lumea limitată. Au fost curioși din fire, insistenți prin natură și de neoprit prin încăpățânare. Au construit un turn foarte înalt. De la temelie au plecat bine…, dar pe măsură ce li se părea că se apropie de Dumnezeu, când vârful începea să se îngusteze și își dădeau seama că vor ajunge la final, nu-și mai încăpeau în piele de mândrie.
Interesul lor a fost să facă ceva inedit, ca să rămână în istorie. Să-și facă un nume, iar acest nume să fie scris peste tot. Oamenii să îi recunoască și, poate într-o zi, să îi venereze. Da, natura omului, după cădere, dintotdeauna a vrut să escaladeze spațiul înalt la care nu are acces. Curiozitatea este parte din natura noastră, însă unele aspecte trebuie să rămână ascunse.
Dumnezeu a văzut intenția unui popor care și-a pierdut menirea și a fost nevoit să intervină. Le-a încurcat limbile, au devenit străini, peste noapte și aceasta a fost ziua schimbărilor pentru întreaga rasă umană. Da, de la un plan ascuns, un plan care a fost împotriva divinității, s-a ajuns la împrăștiere forțată, pentru că, să nu uităm, planul lui Dumnezeu cu omul a fost să se răspândească pe întreg pământul, nu să rămână într-un singur loc.
Turnul Babel este păstrat în istorie ca momentul în care omul, creația lui Dumnezeu vrea să își traseze calea lui de a ajunge la Dumnezeu. M-am întrebat: dacă ar fi rămas cu o singură limbă, ce s-ar fi întâmplat cu rasa umană? Era mai bine, era mai rău?
Când mă gândesc la generația noastră, la momentele de față, la izolarea de care avem parte cu toții, ma intreb: Este bine? Este rău? O fructificăm noi la maximum? Ne văicărim? Intrăm într-o stare de panică? Ne facem scenarii apocaliptice? Ne gândim la soluții artificiale?
Cert este că ori de câte ori se întâmplă în istorie un eveniment, omul este în centrul atenției!
S-ar putea să fi avut niște planuri, numai de noi știute, să-L „depășim” pe Dumnezeu, prin inteligența noastră și Dumnezeu ne-a reamintit cât de neputincioși suntem. S-ar putea să ne fi interesat mai mult de numele nostru decât de Numele Lui… Am vrut să se vorbească de noi…, și mai puțin de El… și atunci a fost nevoie de ceva care să ne coboare la temelia proiectelor nostre și să ne oprim din activitățile care, într-un final ar fi avut un eșect total.
Da, experiența de la Babel ar putea fi un moment de meditare individulă și de pocăință sinceră, dacă te regăsești…
Cigher Sorin,
10 aprilie 2020
Pastorul Bisericii Baptiste Sion din Sibiu
