La 11 aprilie 1945, Armata a Treia Americană eliberează lagărul de concentrare de la Buchenwald, în apropiere de Weimar, Germania, a două după Auschwitz în funcție de ororile pe care le-a impus prizonierilor săi.
Asaltul forţelor americane începuse la 4 aprilie 1945, când Divizia 89 Infanterie a cucerit Ohrdruf, un lagăr secundar care aparţinea de Buchenwald. A fost prima zonă de concentrare eliberată de forţele americane.
La 6 aprilie 1945, comandantul nazist al lagărului Buchenwald a ordonat evacuarea zonei principale a lagărului. Prizonierii au fost deportaţi către alte lagăre, cu trenul sau prin marş forţat, fiind unul dintre cunoscutele ”marşuri ale morţii” care au fost realizate pe teritoriul Germaniei naziste şi care au dus la pierderea de mii de vieţi omeneşti, conform www.buchenwald.de.
În timp ce forțele americane se apropiau de lagărul de concentrare nazist de la Buchenwald, sediul Gestapo de la Weimar a telefonat administrației lagărului pentru a anunța că a trimis explozibili pentru a distruge orice probă a taberei – inclusiv pe deținuți. Ceea ce Gestapo nu știa era că administratorii taberei fugiseră deja de frică Aliaților. Un prizonier a răspuns la telefon și a informat sediul că nu ar fi nevoie de explozibili, întrucât tabăra fusese deja aruncată în aer, ceea ce, desigur, nu era adevărat.
Tabăra deținea mii de prizonieri, majoritatea muncitori sclavi. Chiar dacă nu existau camere de gazare în acest lagăr, sute, chiar mii de deținuți au murit lunar din cauza bolilor, malnutriției, bătăilor și execuțiilor. Medicii efectuau experimente medicale pe deținuți, testând efectele infecțiilor virale și ale vaccinurilor.
Printre cele mai înspăimântătoare personaje ale taberei s-a numărat și Ilse Koch, soția comandantului lagărului, care era cunoscută pentru sadismul ei. Deseori bătea prizonierii cu bici pentru cai, după ce aceștia mureau sub ploaia de lovituri, această punea să fie colectate pieile lor din care făcea coperți coperți, mănuși și alte obiecte.
Printre cei salvați de americani s-a numărat Elie Wiesel, care va câștiga premiul Nobel pentru pace în 1986.
„Chiar și după 75 de ani de la eliberare, suntem conștienți de inumanitatea și crimele Germaniei naziste. Îi onorăm pe toți cei care s-au opus. Luăm o parte activă în istoria și suferința milioanelor de oameni care au fost desconsiderați, marginalizați, jefuiți și uciși de către socialiștii naționali, mai întâi în Germania și apoi în țările ocupate de „Al treilea Reich”
Suntem conștienți că disprețul față de democrație și drepturile omului, antisemitismul, rasismul, prejudecățile sociale și culturale, megalomania etnică și naționalistă și lăcomia au fost cauzele crimelor și că aceste motive au fost împărtășite de mulți germani ai vremii. Știm și luăm în serios faptul că Germania nu s-a eliberat de socialismul național, că un număr mare de crime au rămas nepedepsite și că prea mulți făptuitori și criminali și-au putut continuă viețile după 1945 că și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Suntem conștienți că instituirea și consolidarea democrației în Republica Federală Germania se bazează nu în ultimul rând pe examinarea autocritică a crimelor care au precedat-o. Prin urmare, nu poate există o linie finală.” apare intr-o postare a siteului Buchenwald.de.
SURSA | Buchenwald.de
