Comunicarea, așa cum am definit-o deseori atunci când am predat cursuri de comunicare a afacerilor, este „realizarea cu succes a schimbului de sens”. Cu toate că tehnologia modernă a comunicării „avansează”, se pare că provocarea de a comunica clar și în mod eficient este mai dificilă ca niciodată.
În urmă cu câteva săptămâni, unul dintre vecinii mei, „Henry”, mi-a trimis un mesaj în care m-a informat că el și familia lui erau plecați din oraș pe perioada weekend-ului. M-a rugat să-i verific din când în când locuința pentru a mă asigura că nicio mașină necunoscută nu oprește în dreptul casei lor. I-am spus că voi face acest lucru.
Mai târziu, după ce a trecut o săptămână și ceva, i-am trimis lui Henry un mesaj în care am afirmat în mod glumeț: „Am fost cu ochii pe casa ta cât timp ai fost plecat. Nimeni nu a deranjat-o. Sper că ai avut o călătorie plăcută”. Nu am primit niciun răspuns de la el. Câteva zile mai târziu i-am scris din nou: „Îmi pare rău ca nu am avut șansa să ne intersectăm în ultimul timp. Te văd când te sui în mașină atunci când mergi la serviciu, sau când vii acasă. Sper că vom putea discuta în curând”. Dar tot nu am primit niciun răspuns.
Nu după mult timp, am decis să îl sun pe Henry și să-i dau de știre că eu și soția mea plecam din oraș. Am vrut să îl rog să ne returneze favorul de a ne supraveghea casa în absența noastră. Atunci când la telefon mi-a răspuns o voce de femeie, am întrebat dacă ea este cumva „Cathy”, soția vecinului meu. „Nu,” a răspuns ea. „Dar cine este la telefon?” I-am explicat atunci că încercam să îmi sun vecinul.
„Ei bine, acesta nu mai este telefonul lui”, mi-a răspuns vocea feminină. „Atunci când Henry și-a schimbat slujba, eu m-am angajat în locul lui și am preluat și telefonul lui de muncă”. Mai târziu am făcut rost de numărul corect al vecinului meu, dar reflectând la mesajele pe care le dădusem mai devreme, m-am gândit la ceea ce ar fi putut gândi femeia care le-a primit: „Am fost cu ochii pe casa ta… sper că ai avut o călătorie plăcută. Te văd atunci când te sui în mașină… când vii acasă…” Wow! Oare a crezut această femeie că eu sunt vreun fel de hărțuitor?
Aș vrea să cred că astfel de momente de comunicare sunt rare. Suspectez însă că ele devin din ce în ce mai comune în această eră digitală în care într-un mod precipitat ne trimitem mesaje și emailuri aproape fără să ne gândim. Acest lucru îmi aduce în minte de o parte din pericolele comunicării neglijente care datează chiar din vremurile biblice:
Prea multe cuvinte, dar o analiză insuficientă. Vedem acest lucru în emisiuni televizate, buletine de știri, și peste tot pe rețelele de socializare – oamenii sunt prea dornici ca să vorbească, dar nu la fel de dornici ca să ia în considerare impactul pe care îl au lucrurile pe care ei vor să le spună.
„Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-și ține buzele este un om chibzuit” (Proverbe 10:19).
Prea multe vorbe, dar nu îndeajunsă ascultare. Se spune că mulți oameni nu mai ascultă ceea ce alții au de spus; ei doar așteaptă ca cealaltă persoană să tacă pentru ca ei să înceapă să vorbească din nou.
„Știți bine lucrul acesta, prea iubiții mei frați! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie” (Iacov 1:19).
Prea multe răni, dar vindecare prea puțină. Această comunicare în masă care ne bombardează în fiecare mod posibil, are implicit atașată și posibilitatea de a fi rănit, cu sau fără intenție. Mulți dintre noi trebuie să devenim dornici de a ne cere iertare, și chiar de a recunoaște că ne „pare rău” atunci când au loc erori ale comunicării, pe măsură ce exprimăm ceea ce gândim.
„Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare” (Proverbe 12:18).
de Robert J. Tamasy
