Este duminică. Cerul s-a pregătit să plângă, plâng și eu alături de el. Am început să plâng nu pentru că mă simt amenințat, nu pentru ce urmează mâine sau pentru îngrijorarea accentuată de mass-media, ci plâng pentru situația prezentă. Am văzut predicatori care stau singuri în birou și predică. Plâng pentru băncile goale din biserică, pentru că am văzut o nuntă cu miri, părinți, predicator…, fiindcă mai mult de opt oameni nu au voie…
Plâng că e o nuntă neobișnuită, care nu se va uita niciodată. Plâng pentru că la înmormântarea unui prieten drag, apropiat, nu există o slujbă normală. Parcă în mare grabă trebuie să-l coborâm în pământ. Plâng pentru că inimile celor mai mulți sunt zdrobite, dezorientate, lipsite de perspectiva învierii. Plâng pentru că sunt foarte mulți morți în păcatele lor și nu vor viața. Nu-L vor pe Hristos nici acum. Se gândesc doar la momentul în care vor scăpa de carantină, ca apoi să se întoarcă la felul vechi de trai. Plâng pentru că am văzut pe străzi (într-o altă țară, deocamdată) soldați fugind cu armele de foc, încărcate, trăgând focuri de avertisment după oamenii rătăciți, dezorientați, nenorociți…
Plâng pentru că oamenii sunt îngândurați și nu se gândesc la soluția viabilă, la Hristos, ci o așteaptă pe cea de jos. Plâng pentru că mulți nu iau în serios autoritățile, mulți fentează sistemul, calcă orice în picioare, în loc să profite de aceste zile să se conecteze cu Creatorul lor. Plâng pentru că soarele stă ascuns, refuzând să ne zâmbească. Pentru o clipă plâng. Plâng pentru că la ora asta, de obicei, mă pregăteam de slujbă; ceva nu e în regulă, s-a dat peste cap un mecanism și viața toată trebuie reconfigurată. Îmi este greu, pentru asta stau și plâng, pentru că părtășia comună a încetat (pentru o vreme). Nu îmi place, nu îmi convine, dar mă supun. Nu plâng pentru legile de austeritate, nu plâng pentru interdicțiile impuse, ci plâng pentru că îmi pun întrebări, îmi fac procese de conștiință. Ce n-am făcut bine? Ce am făcut rău? Ce aș fi putut face mai mult pentru Domnul, mai mult pentru frați și n-am făcut? Din fire, nu sunt plângăcios, nu plâng des, ci foarte rar…, dar azi, m-a cuprins o melancolie, încât am plâns, am lăsat inima să-și verse durerea. Apoi am fost cercetat de Cuvânt și am plâns de bucurie. Am plâns pentru că Dumnezeu și azi vorbește! Am plâns pentru că am văzut soluția! Încă avem promisiunile lui Dumnezeu! Plâng pentru că povara nu o duc singur! Plâng de bucurie că El a purtat-o! I-am adus povara mea Lui și El se ocupă de ea!Este vremea să plângem de bucurie că Domnul nostru este Viu! Este timpul să Îioferim Lui poverile noastre, iar oful nostru va fi luat! Ce mare har, ce mare binecuvântare să poți plânge în brațele Domnului! El este cel care ne mângâie pe cap și în palmele Lui putem să ne așezăm obrazul înlăcrimat, iar El va aduce eliberarea!
Sorin Cigher,
22 martie 2020
Pastorul Bisericii Sion Sibiu
