Tot mai multe persoane se infectează cu Corona în Marea Britanie și în întreaga lume pe zi ce trece. Cu fiecare zi, cresc și provocările pentru serviciile de sănătate, locuri de muncă și infrastructura națională. Țesutul social și comunitar al vieții noastre sunt acum în prim-planul atenției noastre. Este deja evident că impactul economic al virusului, pe măsură ce se răspândește, se va resimți la nivel mondial. Industriile de turism se așteaptă la o lovitură semnificativă. În plus, întregul efect asupra vieții umane, nu este încă cunoscut.
Ceea ce este clar, este faptul că în calitate de societate, vom experimenta tulburări semnificative ca urmare acestei crize de sănătate. În 2009 – 2010, pandemia de gripă porcină (ultimul virus declarat oficial drept pandemic de către Organizația Mondială a Sănătății) a fost o tulpină foarte ușoară de gripă și, în ciuda răspândirii sale globale, a avut rate scăzute de morbiditate în comparație cu gripa sezonală. Primele indicații sugerează că noul coronavirus este mult mai periculos, în special pentru cei cu condiții precare de sănătate și se răspândește mult mai ușor.
Să recunoaștem faptul că vor fi consecințe semnificative, nu înseamnă să ne îngrijorăm cu privire la ele
Care trebuie însă să fie răspunsul Bisericii la coronavirus? Să ofere gel antibacterian înainte ca oamenii să se împărtășească? Să ofere asistență pastorală persoanelor izolate prin telefon sau prin Skype în loc de în persoană?
Rodney Stark a analizat, în cartea sa, Înălțarea creștinismului (engl. The Rise of Christianity), răspunsul bisericii timpurii la ciumele din Roma și cum acest răspuns a jucat un rol important în creșterea bisericii. El îl citează pe episcopul Dionisie spunând:
„Majoritatea fraților noștri creștini au arătat o dragoste și o loialitate nemăsurată, nu s-au gândit mai mult la ei înșiși, doar la ceilalți. În ciuda pericolului, s-au ocupat de bolnavi, le-au asistat toate nevoile lor și i-au slujit în Hristos. Iar odată cu aceștia, au părăsit și ei această viață cu seninătate și bucurie; căci au fost infectați de alții cu boala, au luat asupra lor boala aproapelui lor, au acceptat cu bucurie durerile lor. Mulți, îngrijind și tratând pe alții, și-au transferat moartea asupra lor și au murit în locul lor… ”.
Aceasta nu înseamnă că, creștinii ar trebui să nu ia seama de nimic sau să ignore sfaturile. Cu siguranță, pocalul de comuniune nu are puteri speciale care să împiedice transmiterea germenilor. Ar trebui însă, ca într-o lume împietrită de frică și teamă de viitor, Biserica să fie determinată să reprezinte o prezență netemătoare, care să mărturisească despre pacea lui Hristos care locuiește în noi.
Multe comunități vor simți impactul restricțiilor legate de călătorii și adunări laolaltă în următoarele săptămâni și luni. Închiderea școlilor vor afecta părinții și posibilitatea lor de a lucra. Izolarea orașelor, așa cum se întâmplă în Italia, pot provoca cumpărături din panică și astfel lipsa produselor alimentare în magazine.
Hadeți să fim prezența lispită de teamă, care să Îl arate pe Prințul Păcii și Împărăția Lui care va veni
Ca Biserică, ar trebui să fim sensibili, dar în acelaști timp, să continuăm să slujim comunității noastre și să împărtășim Vestea Bună a lui Isus cu prietenii, familia, colegii și vecinii. Tehnologia poate fi un intrument util pentru a-i servi pe cei care nu sunt în stare, nu doresc sau consideră inadmisibil să intre în contact cu alte persoane, însă nu ar trebui să ne distanțăm într-un mod inutil de cei care se află în nevoie.
În cele mai multe comunități, biserica este prima prezentă și ultima care pleacă. Biserica observă provocările înainte de mobilizarea serviciilor statului, și rămâne implicată atunci când nu mai există finanțare. Biserica este martorul întruchipat al lui Hristos înviat, prin viața bărbaților și a femeilor care se angajează să urmeze Pașii Lui și să trăiască după modelul Lui.
Când am trecut pe lângă stația London Bridge, am realizat ironia apelurilor la izolare și a noui idei de „autoizolare”. În locuri cu atât de mulți oameni în jurul nostru putem fi încă izolați, lipsiți de orice legătură umană și înfometați după relaționare. Cum am menționat mai sus, nu trebuie să fim iresponsabili și să ajutăm la răspândirea virusului, însă ar trebui să ne gândim la motivația noastră. Suntem motivați de frica de viitor sau alimentați de credința în Cine este Dumnezeu și în ceea ce poate face El? Cum le putem inspira pace celor care cumpără din panică gel anti-bacterian și celor care se tem să mai urce în tren?
Trebuie să ne și rugăm. Rugați-vă pentru profesioniștii din domeniul medical și pentru factorii de decizie guvernamentali. Rugați-vă pentru cei care sunt deja izolați și îngrijorați de faptul că nu mai au relații vitale. Rugați-vă pentru persoanele care prezintă un risc mai mare de consecințe dacă se infectează. Și rugați-vă pentru minuni. Și roagă-te pentru Biserica lui Isus Hristos și pentru mărturia ei.
Puneți această întrebare: Cum putem inspira viață și pace celor care sunt deja izolați, celor care sunt singuri și temători că această criză îi va afecta într-un mod foarte acut?
Sursa: Danny Webster | Alianța Evanghelică UK
Danny Webster s-a alăturat Alianței Evanghelice în 2008. În prezent, supraveghează activitatea de politici publice din Marea Britanie și comunică cu parlamentele și adunările guvernamentale. Danny are studii în politică și filozofie politică și a lucrat în parlament înainte de a lucra pentru Alianța Evanghelică. Danny este pasionat să îi încurajeze pe creștini să își integreze credința în toate domeniile vieții lor, mai ales când vine vorba de a lua inițiative în afara bisericii. El a ajutat la înfințarea programului de Conducere Publică a Alianței Evanghelice. Danny oferă frecvent comentarii cu privire la problemele politice actuale, atât în publicațiile Alianței, cât și în presă.
