,,…Spune-ne, din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta?”
Nu vi s-a întâmplat să auziți despre un accident pe care l-a avut cineva apropiat și să vă puneți întrebarea: Cine a fost vinovatul? Dacă aflați că este celălalt vinovat, parcă vă liniștiți, nu-i așa?
În situația de acum, parcă suntem tentați să arătăm cu degetul spre China, spre Italia, spre Spania… Dacă vine unul de acolo și tușește, imediat îl suspectăm ca vinovat de răspândire a virusului. Ne este mai ușor să găsim în altă parte vinovatul.
În timp ce stau și aștept să treacă timpul, îmi pun întrebări și mă gândesc cum s-a întâmplat ca această nenorocire să cuprindă întreaga lume și așa rapid s-au schimbat toate, pe nesimțite.
Răspândirea veștilor rele este mai mare ca răspândirea virusului. Viteza cu care circulă panica, teama, goana după alimente este așa de mare, încât nu o mai poate prinde nimeni din urmă. De ce atâta agitație, panică, nesiguranță, neîncredere? Desigur, avem un răspuns, nu știu dacă el vă va conveni, dar este cel mai sigur, nefalsificat și autorizat răspuns, este din Biblie.
Toate relele lumii care s-au abătut asupra noastră sunt cauzate de noi, nu de ei. Până încercăm să găsim vinovații în altă parte, ar fi bine să-i căutăm la noi. Am să vă dau un exemplu simplu. Iona a fost un fugar, deși avea o slujbă importantă. Este un paradox aici, un om cu o misiune specială alege să meargă într-o direcție opusă, nu-i convine misiunea primită. Ajunge să călătorească cu niște oameni nevinovați. El, omul cu o reputație frumoasă, duce o mare povară în sufletul lui. El știe cum a schimbat macazul și s-a îndreptat spre o altă destinație, mult mai atrăgătoare. Voiajul planificat de el era unul de lungă durată, scump și atractiv. Voia să fie liber, să nu știe de nimeni, să nu știe nimeni de el. Așa a fost, a dispărut din preajma celor cunoscuți, doar că a uitat să se ascundă de Creatorul lui. De Dumnezeu nu se putea ascunde, chiar dacă asta a intenționat, la început. Într-un moment de întunecime a minții, a fricii, a egoismului, a crezut că o cameră într-o barcă de călători este culcușul cald, după care tânjea, însă s-a înșelat. Din cauza lui, toți au ajuns în pericol de moarte. Echipajul se agită, fiecare călător cu religia lui, își făuresc posibilități de a-și scăpa viața. Însă viața lor depindea de un singur lucru: de adevărul pe care urma să-l spună Iona. Dacă rămânea în minciună, toți erau morți. Au scăpat pentru că s-a aflat adevărul.
La întrebarea: din cauza cui se întâmplă nenorocirile astea?, răspunsul este: din cauza mea!
Acesta este răspunsul corect. Eu sunt vinovat! Eu am fugit de Dumnezeu! Eu am încălcat poruncile divine! Eu am păcătuit! Eu am dus o viață superficială! Eu am trăit firesc! Eu am ignorat tot ce am primit! Merit să fiu aruncat! Merit să mor eu și să scapați voi!
Ce curaj! Ce înțelepciune! Ce umilință și pocăință!
Da, când începe schimbarea cu mine, va continua și cu tine!
Așadar, până să ne gândim că alții ar fi de vină, că ei sunt factorii de destabilitate, am face bine să ne evaluăm starea și să spunem: eu sunt de vină și vreau să mă pocăiesc! Merit moartea, dar dacă Dumnezeu are milă de mine și mă salvează, am să merg și la Ninive, chiar dacă nu-mi convine! Mai bine cu Tine într-un loc greu, decât fără Tine în vacanță!
Cigher Sorin, Sibiu
18 martie 2020
