„Nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”.
Această maximă devenită celebră, avea să fie spusă în urma observării cu atenție a ceea ce se întâmplă în jurul lui, cu aproximativ 250 de ani în urmă, chimistul și filosoful francez Antoine Laurent de Lavoisier, dezvoltând în acest fel ceea ce înțeleptul Solomon scria în cartea Eclesiastul:
„Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotituri. Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo”.
Dar, la moarte, oare dispare totul? Omul se transformă în pâmânt și atât? Sufletul omului se stinge odată cu moartea? Nu mai supraviețuiește nimic după? Oare partea conștientă din noi are nevoie de un suport fizic, neuronal pentru a exista? Putem vorbi de o entitate imaterială conștientă ce continuă să trăiască după moarte, sau are loc o „adormire a sufletului” sau o „intrare în neființă”?
Autor: Vlad Breană
Pastorul Bisericii Penticostale din Comuna Brodina şi satul Nisipitu, judeţul Suceava
