Poate că nu am simțit niciodată dorința de a ne închina înaintea unui vițel de aur, unui om sculptat, unei cruci de lemn sau unei statui cu șase brațe, și spunem că titlul articolului nu e pentru noi, sau poate că toate astea nu ne provoacă nici măcar cea mai mică reacție, însă asta nu înseamnă că suntem imuni la „idoli”. Idolii pe care îi putem întâlni în viețile noastre de credință, în biserici, pot avea diferite forme, nu sunt neapărat „figurine” tangibile ale presupușilor zei și zeițe. Aceștia pot fi idei și credințe care, dacă sunt lăsate necontrolate, ne fac să ne abatem de la o închinare autentică față de singurul Dumnezeu adevărat.
John Calvin (numele de naștere Jean Cauvin), un reformator francez, a spus: „Prin natură umană, omul, că să spunem așa, este o fabrică perpetuă de idoli, aruncați-i unul, și veți creea pur și simplu un altul…”
Lista ar putea să fie una mult mai mare, dar cred că o putem completa fiecare în dreptul nostru.
Atunci când bordul bisericesc petrece mai multe ore încercând să „pună virgulă” în regulamentele bisericii, atunci când de fapt ar trebui „punct” s-ar putea ca această (Biserica) să fie victima acestui idol. Planificarea modului de desfășurare a programului este importantă și fiecare biserică are nevoie de o „strategie”, însă problema este că astfel de planuri nu trebuie să împiedice lucrarea și faptul că Dumnezeu poate face că programul să decurgă după cum vrea El. „Planificați-vă viitorul în creion, dar dați-I lui Dumnezeu radieră”. Asigură-te că ai dat locul cel mai important lui Dumnezeu.
Dacă suntem atât de încătușați de procesul de perfecționare al darului pe care-l folosim pentru orice, dar nu pentru slavă lui Dumnezeu, ne-am idolatrizat talentul. Nu cădea în această capcană.
Dumnezeu ne-a creat pe toți pentru o anumită slujire în Biserică. Deseori, însă, suntem tentați să înlocuim abilitățile noastre cu lucruri pe care, vedem că cei din jur le apreciază mai mult, și am vrea să arătăm că și noi putem face acel „ceva”. Fiecare vom da socoteală pentru lucrarea pe care am fost chemați să o facem și nu am făcut-o, nu pentru ceea ce am făcut, dar fără să fie lucrarea noastră.
3. Numărul
Credem că un număr mai mare de membrii, înseamnă automat mai bine. În același timp, alții idolatrizează biserica în care sunt mai puțini membri – se pot bucura de sentimentul de a fi „un pește mare într-un iaz mai mic”. Dimensiunea nu indică întotdeauna valoarea bisericii. În orice caz, trebuie să ne amintim că Dumnezeu dă creșterea după cum consideră El că e potrivit.
4. Comparația
Acest idol poate avea mai multe forme: numărul de voluntari, prezență la programe, botezuri, numere de pagini de Facebook/websiteuri față de alte biserici etc. Ce este mai rău este că aceste statistici ar putea dicta starea de spirit. Statisticile nu îți spun valoarea unui lucru ci doar opinia altora despre acel lucru. În timp ce datele sunt utile, supra-analiză nu este. În timp ce putem număra botezurile dintr-un an, este mult mai greu să măsurăm modul în care acestea au schimbat viețile altor persoane, nebotezate, din jur.
5. Cantitatea și nu calitatea
Dorința de a avea și mai multe lucruri… mai mult personal, mai mult spațiu, mai mulți bani, etc, pune în noi gândul că noi trebuie să depășim celelalte biserici. Ceea ce avem este un dar de la Dumnezeu. Mai întâi de toate trebuie să apreciem. Apoi, să înțelegem că a avea mai mult, nu ne va face neapărat și mai dedicați. Trebuie să facem tot ce putem pentru slavă lui Dumnezeu cu ceea ce ni s-a dat, în loc să ne concentrăm asupra a ceea ce credem că lipsește.
6. Progresul
Căutăm doar grafice pozitive și ne îngrijorăm când nu le vedem. Iar atunci când acestea nu sunt, nu reușim să ne încredem pe deplin în Domnul. Progresul bisericii nu poate fi întotdeauna măsurat în grafice ascendențe (așa cum am prefera). Dumnezeu ne poate trece atât prin urcușuri, cât și prin coborâșuri. Atunci când suntem în vale, Dumnezeu vrea să ne ridice: „Numai când te afli în cea mai adâncă vale poți să-ţi dai seama cât de magnific este cel mai înalt munte.” (Richard Nixon)
7. Balanța/Cântarul
Folosirea balanței că scuză pentru a nu lucra este de asemenea un idol. Cei mai mulți sunt legați de gândul atingerii excelenței. Asta ne pune în pericolul de a lăsă „lenea interioară” să pună stăpânire și să scoată în evidența cea mai puternică latură a noastră. Fă o diferență între viața profesională și cea personală. Fă ce poți cu toată inima, sufletul și puterea ta. Viața ta personală este a ta, dar asigură-te că o trăieșți supus și dăruit lui Dumnezeu.
SURSA|CosminFrisan.com
