Weekend-ul trecut am predicat într-o biserică mică, dar în creștere, din Sri Lanka, undeva în centrul ţării. Nu exista nici un semn în afara clădirii care să indice o biserică, deoarece aceasta era o reședință privată situată într-un cartier aglomerat. Cei mai mulți dintre cei care au venit la această întâlnire fie au mers, fie au ajuns pe motociclete, astfel încât nu era nevoie de o parcare. Echipa de închinare era formată din doi tineri care cântau la chitară și un al treilea ce bătea într-o tobă mică.
Practic locul unde eram adunaţi era o cameră de zi dintr-o casă modestă ce fusese transformat în locaş de închinare, iar cei 40 de oameni care veniseră la această adunare erau aşezaţi pe scaune de plastic sau pe scară. Nu aveam nevoie de microfon. Această biserică nu folosește vreun sistem de amplificare, ecran de proiecție sau iluminat cu reflectoare. Cu toate acestea, prezența lui Dumnezeu era atât de tangibilă, mai ales când mai mulți oameni au stat în picioare să se roage pentru umplerea cu puterea Duhului Sfânt.
Pastorul acestei adunări (îl vom numi Siresh) se duce la serviciu în timpul săptămânii – el lucrează şi nu ia nici un salariu din venitul limitat al bisericii. Pe el nu-l deranjează acest lucru, pentru că vrea să fie printre oameni care au nevoie de mântuire în timpul săptămânii, să cunoască comunitatea. El vorbește în mod regulat despre credință când joacă cricket cu un grup de amici necredincioşi.
Siresh nu se așteaptă ca biserica pe care o păstoreşte să rămână într-o casă particulară pentru totdeauna. El îşi doreşte să crească. În acelaşi timp însă, intenționează să-i pregătească și să-i trimită pe membrii bisericii sale pentru a începe alte biserici noi – într-o națiune budistă, unde bisericile au fost bombardate de teroriști musulmani în duminica de Paște din aprilie.
Cercetătorii spun că ceea ce face Siresh reprezintă viitorul bisericii globale. În ţări precum Iran, Algeria, India și China, mii de oameni obișnuiți încep biserici mici care nu se potrivesc cu conceptul tradițional despre biserică. Cele mai multe dintre ele nu sunt afiliate cu culte recunoscute, așa că este imposibil să le numeri. Aceste grupuri de biserici organice se întâlnesc nu numai în case, ci şi în cafenele, birouri, campusuri studențești, hoteluri, holuri din clădiri de apartamente, curți sau chiar în aer liber. Și se înmulțesc rapid.
Bisericile de casă nu sunt cu siguranță un concept nou. Isus a avut prima Sa întâlnire cu discipolii săi într-o casă (vezi Ioan 1: 38-39), primii credincioși evrei ai Domnului Hristos s-au întâlnit din „casă în casă” (Fapte 2:46) și prima biserică între neamuri a început în casa lui Corneliu în Cezareea. Dar, în ultimii ani, cercetătorii activităţilor misionare au observat că „mișcările de ucenicizare” explodează în întreaga lume, în special în țările în care creștinii sunt persecutați.
Această tendință a fost explicată pentru prima dată de David Garrison, un baptist de sud, care a scris „Mișcările de Plantare de Biserici” în 1999 și „Un vânt în casa islamului: cum atrage Dumnezeu musulmanii din întreaga lume spre credința în Isus Hristos” în 2014. În același an, misionarul strateg David Watson a scris „Cum să fii contagios când faci ucenici”. Ambii bărbați au făcut o treabă excelentă în a documenta această creștere a bisericii globale care se întâmplă în tăcere peste tot în lume.
În timp ce mă închinam cu micul grup de credincioși din Sri Lanka, puteam simți cum Duhul Sfânt cheamă biserica din Occient să studieze și să învețe de la acești umili credincioși străini care trăiesc după modelul enunţat în Faptele Apostolilor. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să renunţăm la a ne aduna în clădirile bisericilor noastre tradiționale. Dar lucrurile se schimbă. Metodele pe care le-am folosit acum doar 10 ani sunt ineficiente. Modelul nostru tradiţional poate funcționa pentru unii oameni, însă avem nevoie de o nouă abordare.
În Occident, am dezvoltat un model de biserică care descurajează ucenicia autentică a Noului Testament. Presupunem că doar pentru că avem lumini de scenă superbe, ecrane de proiecție și muzică contemporană, suntem în pas cu ceea ce face Dumnezeu. Dar adevărul este că suntem blocați într-un model din trecut.
Construim structuri monolitice, clădiri din beton sau cărămidă, în loc să răspândim Evanghelia în exterior în cât mai multe direcții. Ne este frică să-i împuternicim pe oameni să se extindă în propriile lor lucrări, pentru că avem nevoie ca toată lumea să rămână pe scaunele noastre confortabile din biserică pentru a întreține un sistem scump și neperformant.
Am o bănuială că Dumnezeu este pe cale să cureţe biserica occidentală, astfel încât să roadească mai mult. Domnul secerișului vrea ca biserica Sa să crească exponențial. Adoptarea acestor noi metode va înfuria probabil instituțiile religioase tradiţionale, dar nu putem lăsa o gândire ce conservă un model depășit să ne țină pe loc. Avem nevoie de modele noi pentru a influenţa cultura noastră în continuă schimbare. Frații și surorile noastre de peste mări ne învaţă o lecţie preţioasă în acest sens.
Autor: J. Lee Grady
