În ziua de astăzi, dragostea este suprautilizată și subevaluată în același timp. Noi iubim totul, de la diverse alimente, până la mașini, de la filme, până la oferte, de la oameni, până chiar la Dumnezeu Însuși. Ne este greu să distingem în mod conștient diferitele feluri în care utilizăm iubirea, în parte, pentru că exprimarea noastră devine din ce în ce mai informală, însă este important să fim atenți în privința diferențelor. Știm cu toții că Scriptura vorbește despre dragoste ca fiind cel mai înalt atribut. Haideți, deci, să ne uităm la cele patru tipuri de dragoste pe care le găsim în Biblie, și la felul cum C. S. Lewis încearcă să scoată în evidență diferențele dintre acestea în cartea lui Cele patru iubiri (engl. The Four Loves), publicată în 1960 pe baza unei serii de emisiuni radiofonice transmise de BBC.
În 1 Corinteni 13:1-3 ni se spune:
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
Afecțiunea (Storge)
Afecțiunea acoperă o serie mai largă de iubiri. De exemplu, în rândul animalelor, grija pe care o poartă o femelă pentru puii ei este o imagine a afecțiunii. Aceasta se bazează pe obișnuință și familiaritate. Lewis descrie acest tip de dragoste ca fiind cea mai umilă dintre iubiri. “Afecțiunea aproape că se strecoară în viețile noastre”, spune el. „Ea trăiește prin lucrurile umile, neprefăcute, private; atașamentul pentru pantofii moi, hainele vechi, glumele vechi, bătaia cozii unui câine adormit pe podeaua din bucătărie…” Afecțiunea poate sta alături de celelalte tipuri de iubiri și de cele mai multe ori o face. De exemplu, un bărbat și o femeie se îndrăgostesc, și acest lucru se întâmplă adesea din cauza anumitor atașamente – un anumit loc, o anumită experiență, personalitate sau interes – care încep să înfășoare cuplul, astfel încât dragostea devine o parte așteptată și familiară a vieții lor împreună. Este acea familiaritate, ca în cazul „oamenilor puși împreună într-o familie, universitate, suferință, pe aceași navă sau într-o comunitate religioasă”, spune Lewis. Afecțiunea pentru oamenii care sunt mereu în jurul nostru, în viața obișnuită de zi cu zi, este majoritatea iubirii pe care o trăim, chiar dacă nu o etichetăm în felul acesta.
Prietenia (Filia)
Prietenia este iubirea respinsă. „Anticilor, prietenia le părea cea mai fericită şi cea mai deplin umană dintre toate iubirile”, spune Lewis, „coroana vieţii şi şcoala virtuții. Prin comparaţie, lumea modernă o ignoră.” De ce? Poate că știm că ea cere cel mai mult timp, este cea mai puțin sărbătorită, este iubirea fără de care am putea trăi. Poate și pentru faptul, că – așa cum spune Lewis – „puțini o prețuiesc, pentru că puțini o experimentează”. Dragostea romantică se dăruiește conceperii vieții, afecțiunea ne dă un sentiment de apartenență, iar mila oferă o cale de răscumpărare. Dar prietenia nu oferă același nivel de productivitate, dacă ne exprimăm dintr-o mentalitate de consumator. Cu toate acestea, Lewis consideră că prietenia este cea mai asemănătoare cu raiul, unde vom fi împletiți în relațiile noastre. Dezvoltăm o legătură prin ceva ce avem în comun și acea dorință de tovărășie face ca prietenia să fie mai dorită. „Prietenia trebuie să fie despre ceva”, spune Lewis, „chiar dacă e vorba numai despre un entuziasm pentru domino sau pentru șoareci albi. Cei care nu au nimic, nu pot împărtăși nimic; cei care nu merg nicăieri, nu pot avea tovarăși de drum.” Prieteniile au inițiat mișcări de credință, au dezvoltat concepte întregi și au contribuit la multe proiecte începând cu artă și până la afaceri.
Romantismul (Eros)
Diferit decât în cazul prieteniei, iubiții „vorbesc mereu unul cu celălalt despre dragostea lor” și „stau deobicei față în față, absorbiți unul de celălalt”, spune Lewis. Pericolul iubirii romantice este acela de a urmări orbește un sentiment de pasiune. Apoi, sărbătorim pasiunea și credem că absența ei înseamnă că dragostea romantică a murit. Cu siguranță, dragostea adevărată nu este schimbătoare. Totuși sentimentul este util. „Natura îndrăgostirii este de așa fel încât, pe bună dreptate, ne face să respingem ideea intolerabilă, că ar putea fi vorba de ceva trecător”, spune Lewis. „Dintr-o săritură, iubirea romantică trece peste zidul masiv al egoismului nostru; făce chiar din dorință ceva altruist, lasă fericirea personală deoparte ca fiind ceva trivial și plantează interesele altcuiva în centrul ființei noastre. Spontan şi fără efort, am împlinit legea (față de o persoană) de a ne iubi aproapele ca pe noi înşine. Este o imagine, o anticipare a ceea ce ar trebui să devenim faţă de toţi dacă Iubirea în Sine ar domni în noi fără concurenţă.” Există un motiv pentru care Scriptura ne vorbește despre această legătură dintre un bărbat și o femeie, ca fiind imaginea dragostei lui Dumnezeu pentru lume, imaginea dragostei lui Hristos pentru mireasa Sa, Biserica. Când descoperim din nou că romantismul este ceva mai profund decât înclinația care ne este servită de cultura în care trăim, atunci vom putea să ne iubim soțul sau soția după modelul Iubirii Necondiționate.
Mila (Agape)
Aceasta trebuie să fie țelul nostru principal, iubirea necondiționată a Tatălui care ne-a fost arătată prin Fiul Său. Afecțiunea, prietenia și dragostea romantică sunt fiecare un teren de formare în care caritatea sau mila să poate crește. Ea este, de asemenea, un rival al celorlalte trei tipuri. Lewis menționează despre Sfântul Augustin, care spune după moartea unui prieten de al lui, că o astfel de dezolare este ceea ce se întâmplă atunci când ne dăm inima noastră altcuiva sau pentru altceva înafara lui Dumnezeu. „Toți oamenii mor”, spune Lewis. „Nu îți pune bunurile într-un vas care curge. Nu cheltui prea mult pe o casă din care va trebui să pleci.” Totuși, suntem făcuți să iubim și vrem să avem parte de dragoste. Dacă vrem să nu riscăm nimic, nu trăim Evanghelia, ci îngropăm moneda într-un teren sigur, cum ne spune pilda. C. S. Lewis ne amintește:
„Nu există investiție sigură. A iubi înseamnă a fi vulnerabil. Iubește orice, și inima ta va fi cu siguranță secată și eventual frântă. Dacă vrei să te asiguri că o păstrezi intactă, trebuie să nu îți încredințezi inima nimănui, nici măcar unui animal. Înfășoar-o cu atenție în hobby-uri și mici desfătări; evită orice implicare, zăvorește-o în siguranță în cutia sau sicriul egoismului tău. Însă în acel sicriu – la adăpost, în întuneric, nemișcată, fără aer – ea se va schimba. Nu se va frânge; dar va deveni indestructibilă, impenetrabilă, iremediabilă. Alternativa la tragedie, sau la riscul unei tragedii, este distrugerea. Singurul loc înafara raiului unde poți fi absolut ferit de toate pericolele și perturbările pe care le presupune iubirea, este iadul.”
Dacă ne gândim că poate nu se merită să suferim de dragul iubirii, atunci suntem mai mult păgâni decât creștini. Deși căderea a făcut ca un astfel de egoism să se îmbibe în cultura noastră, nouă ne rămâne sarcina Evangheliei – să fim gată să facem orice pentru a-i iubi pe aceia care sunt frânți, nu într-un efort umanitar vag, ci pentru a face ucenici în toate națiunile “botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20). Să Îi cerem lui Dumnezeu să trezească o astfel de iubire în noi, o iubire nelimitată și curajoasă.
Sursa: Zack Kincaid | The Official Website of C. S. Lewis
