E sărbătoarea Paştelui în Israel. A trecut Sabatul şi au apărut din nou ziarele. Ziarele Steaua Betleemului, Ecoul Nazaretului şi Timpul Ierusalimului au publicat pe pagina 6 următorul necrolog:
„Weekendul trecut a trecut la cele veşnice Isus din Nazaret, fiul Mariei şi a lui Iosif, tâmplarul. S-a născut în Betleem, într-o iesle în anul 0, a imigrat în Egipt cu părinţii până la vârsta de 2 ani, apoi s-au mutat în satul obscur Nazaret. În general a fost ascultător de părinţi, doar la 12 ani s-a pierdut de părinţi prin Ierusalim unde s-a pus pe discuţii controversate cu elita religioasă. Până la 30 de ani a lucrat în Nazaret ca tâmplar trăind o viaţă liniştită şi fiind un bun cetăţean. Însă la 30 de ani, dintr-o dată a părăsit locul de muncă, satul copilăriei şi a început să meargă pe jos în lungul şi latul ţării urmat de nişte oameni ciudaţi. Învăţăturile Lui au fost uimitoare. Nu numai că vorbea oamenilor, dar avea abilităţi să vorbească şi cu natura. Într-o zi a vorbit cu un pom şi pomul s-a uscat. A vorbit furtunii şi ea s-a oprit. A vorbit duhurilor rele şi ele L-au ascultat. A vorbit la 5 pâini şi doi peşti şi s-au înmulţit. A vorbit cu un mort şi mortul a ieşit din mormânt. A transformat apa în vin şi marea în trotuar. A scris cu degetul pe pământ şi citea gândurile oamenilor. A deschis ochii orbilor şi a dat glas muţilor. I-a făcut pe handicapaţi să umble şi pe leproşi să fie curaţi. Unii credeau că este Învăţător, alţii farsor. Unii credeau că este profet, iar alţii Îl considerau dement. Unii credeau că este cărturar, iar alţii revoluţionar. Unii credeau că este Împărat, iar alţii că este lepădat. Unii credeau că este un om bun, alţii credeau că-i nebun. În trei ani şi jumătate şi-a făcut prieteni şi foarte mulţi duşmani. În săptămâna Paştelui a intrat ovaţionat în Ierusalim. A intrat în Templu şi a produs o răscoală. Prietenii L-au trădat, a fost curând arestat, judecat şi condamnat la moarte prin răstignire. Toţi prietenii L-au părăsit. Crucea i-a dus-o un străin. Nu avea nimic pregătit: nici testament, nici loc de veci, nici planuri pentru înmormântare; moartea Lui a fost surprinzătoare şi rapidă. Isus din Nazaret, fiul Mariei şi al lui Iosif Tâmplaru s-a stins din viaţă în floarea vârstei la 33 de ani şi jumătate, printr-o moarte nedreaptă şi violentă. S-a stins o stea!”
Un alt cotidian a scris următoarele:
„Iată Omul!, născut într-un sat din Orientul Apropiat în urmă cu 2000 şi ceva de ani: a crescut într-un alt sat până la vârsta de 30 de ani, muncind într-un atelier de tâmplar, după care 3 ani şi jumătate a umblat ca predicator misionar; n-a avut nicio casă, n-a avut nicio familie, n-a avut slujbă publică, n-a studiat la nicio universitate, n-a călcat în niciunul din marile oraşe ale lumii, n-a călătorit mai mult de 250 de km de locul unde s-a născut, n-a avut nicio licenţă, doar El însuşi. Din tinereţe opinia publică s-a ridicat împotriva Lui, prietenii L-au părăsit, cel mai apropiat L-a negat, un altul L-a trădat, a fost dat în mâna duşmanilor, a fost batjocorit, a fost judecat, condamnat pe o cruce între doi tâlhari şi a fost îngropat într-un mormânt de împrumut prin mila unui prieten. Douăzeci de secole s-au scurs şi astăzi El este piatra centrală a rasei umane. Putem afirma cu toată convingerea că toate armatele care au mărşăluit vreodată, toate navele care au fost construite, toţi regii, prinţii şi preşedinţii lumii, nu au afectat aşa de puternic viaţa omului ca şi această singură viaţă. Nu a scris niciun rând, dar nicio bibliotecă din lume nu poate cuprinde toate cărţile care s-au scris despre El, nu a compus niciun vers, dar El este subiectul celor mai multe cântece care s-au scris vreodată; nu a fondat nicio universitate, dar nicio şcoală din lume, nu se poate mândri cu atâţi ucenici pe băncile ei câţi are El; n-a comandat niciun soldat, n-a mărşăluit nicio armată, dar niciun general de oşti nu a cucerit atâtea inimi rebele fără niciun singur foc de armă şi n-a avut atâţia voluntari sub steagurile Lui câţi are acest Om. Numele marilor oameni de stat ai Europei, ai Asiei, ai Americii, a filosofilor, a revoluţionarilor, a anarhiştilor, au apărut pentru o vreme şi au dispărut, dar numele Lui străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic pentru că Pilat nu L-a putut ucide, mormântul nu L-a putut fereca, moartea nu L-a putut învinge; El şade în cel mai înalt vârf al gloriei cerurilor, este adorat de sfinţi, este venerat de îngeri, este temut de diavolul, este proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domnul Domnilor, Împăratul împăraţilor şi Preşedintele preşedinţilor, şi numele Lui nu este altul decât ISUS HRISTOS…”
Autor: Marius Cimpoaie
