O creştină care a supravieţuit torturii din lagărele de muncă forţată din Coreea de Nord descrie ororile prin care a trecut şi felul în care Dumnezeu i-a dat putere pentru a îndura toată brutalitatea la care a fost supusă.
Într-un interviu pe care l-a acordat organizaţiei Open Doors, femeia identificată ca fiind „prizonierul 42”, povestește despre cum a devenit creştină după ce a fugit în China, în anii în care Coreea de Nord trecea prin marea foamete. În China ea a fost capturată şi trimisă înapoi într-un lagăr din Coreea de Nord, unde a petrecut un an de zile în izolare completă.
Atunci când a ajuns în lagăr, gardienii au ras-o în cap şi au dezbrăcat-o complet. În fiecare dimineaţă, atunci când gardienii o chemau, era nevoită să se târască printr-o deschizătură aflată în partea de jos a uşii – cum sunt cele folosite pentru pisici sau căţei – şi să-şi ţină capul în jos, deoarece nu avea voia să facă contact vizual cu gardienii.
Ea îşi aduce aminte cum, timp de o oră gardienii îi puneau mereu aceleaşi întrebări: „De ce te-ai dus în China? Pe cine ai întâlnit acolo? Ai fost la vreo biserică? Ai avut o Biblie? Te-ai întâlnit cu vreun sud-coreean? Eşti creştină?”
Ca să rămână în viaţa ea a fost nevoită să mintă: „Sunt eu creştină? Da. Îl iubesc pe Domnul! Însă am negat-o. Dacă recunoşteam că am fost ajutată de creştinii din China, aş fi fost ucisă, fie rapid, fie printr-o moarte lentă! Ei m-ar fi ucis în acea închisoare. În fiecare zi eram bătută şi lovită cu piciorul, însă cel mai mult mă durea când mă loveau peste urechi. Îmi ţiuie urechile şi acum, uneori ore sau zile întregi la rând.”
În timpul pe care l-a petrecut în izolare, credincioasa a fost închisă într-o celulă sub pământ de unde nu putea vedea lumina soarelui şi nici nu a văzut vreun alt prizonier.
Ca să treacă timpul, ea a început să se roage şi să cânte în gând, niciodată cu voce tare. Versurile cantării ei erau: „Inima mea tânjeşte după Domnul din această închisoare/ Chiar dacă drumul spre adevăr este îngust şi abrupt/Un viitor luminos mă aşteaptă când voi ieşi.”
„A trecut un an. Nu ştiu cât voi mai putea supravieţui în acest loc,” și-a zis ea. „O să mă cheme într-o zi şi nu o să mă mai pot mişca. O să mor în această închisoare. Îmi vor arunca trupul şi primul prizonier care îmi va lua locul se va numi „prizonierul 42” şi va purta hainele mele.”
Într-un din zile, ea a trebuit să apară în faţa unui judecător unde i s-a spus că va divorţa de soţul ei, chiar dacă ea nu era de acord. Instanţa nu a a găsit-o vinovată că ar fi creştină, însă tot a fost condamnată la 4 ani de reeducare într-un lagăr de muncă forțată.
Ca urmare a faptului că a fost forţată să muncească câte 12 ore pe zi, ea s-a îmbolnăvit şi a trebuie să stea la pat în barăci. Acolo a cunoscut o femeie pe care auzit-o cum se ruga sub pătură.
„În acest lagăr, am format o mică bisericuţă secretă. Când ne întâlneam şi ne simţeam cât de cât în siguranţă, ne rugam Tatăl nostru şi spuneam Crezul,” spune ea. „Femeia pe care am întâlnit-o acolo era mai curajoasă decât mine. Ea le vorbea şi altora despre Hristos.”
Într-o zi însă au venit şi au luat-o. „Când am văzut-o plecând, ştiam că o duc la o închisoare de maximă securitate. Ştiam că n-am să o mai văd niciodată.”
După doi ani petrecuţi la „reeducare” prizonierul 42 a fost eliberată. Ea le-a spus celor de la Open Doors că primul gand pe care l-a avut la ieşire era să-şi găsească soţul şi copiii.
„Nu îi văzusem de ani de zile. Însă știu că Domnul m-a păzit în închisorile în care am fost închisă, şi m-am rugat tot ca El să aibă grijă și de familia mea.”
„Cînd am să-i revăd trebuie să le spun despre acest Dumnezeu care ne iubeşte,” a completat ea.
Coreea de Nord este numărul 1 în lume la persecuția creştinilor, şi deţine această poziţie de peste 18 ani în topul alcătuit de Open Doors. Aceeaşi organizaţie estimează că sunt în jur de 250.000 de mii de nord-coreeni în închisorile din ţară, din care 50.000 sunt prizonieri politici, ţinuţi acolo din cauza credinţei creştină.
Recent, Kwak Jeong, în vârstă de 65 de ani, o femeie care a reuşit să evadeze din iadul comunist, a povestit despre o colegă de închisoare care insista pe lângă gardieni să folosească numele ei de botez cînd i se adresau atunci când o interogau, în loc de numele ei coreean.
„Ea insista în a spune: „Numele meu este Hyun Sarah, este numele pe care Dumnezeu şi biserica mi l-a dat,” îşi aduce aminte Kwak. „Ea le spunea interogatorilor: „Sunt un copil al lui Dumnezeu şi nu mi-e frică să mor. Dacă vreți să mă ucideţi, n-aveţi decât să o faceţi.”
Kwak spune că mai târziu a văzut-o pe Hyun întorcându-se de la interogatorii cu nişte vânătăi foarte urâte pe față şi curgându-i sânge din nas. Câteva zile mai târziu, gardienii au luat-o pe Hyun şi Kwak nu a mai văzut-o niciodată.
Înainte de întâlnirea pe care preşedintele american Donald Trump a avut-o cu dictatorul nord-coreean la sfîrșitul lunii februarie, David Curry, preşedintele organizaţiei Open Doors, i-a scris o scrisoare preşedintelui american în care l-a implorat: „Încălcarea brutală a drepturilor umane în Coreea de Nord este inacceptabilă. Creştinii sunt consideraţi inamicul nr. 1 al statului. Ca şi preşedinte al Open Doors, vă implor domnule preşedinte să consideraţi datoria morală pe care o aveţi şi să-l faceţi pe Kim Jong Un să dea socoteală despre lungul şir de încălcări ale drepturilor cetăţenilor din ţara lui – în mod special detenţia, tortura şi execuţia creştinilor – a căror singură vină este aceea că au îndrăznit să aibă o altă credinţă decât cea aprobată de către regimul comunist.”
Sursa: Christian Post
