Adesea în viață, grijile mici se transformă rapid în îngrijorări mari, iar de la ,,probabilitate’’ se ajunge imediat la ,,realitate’’. De multe ori mi s-a întâmplat să trec prin asta.
Într-o seară, fiind împreună cu familia mea, am observat mașinile de poliție care goneau pe strada unde locuim, ca și cum ar căuta ceva sau pe cineva. Din moment ce trăim doar la câțiva km de închisoare, era o teorie plauzibilă.
În timp ce mă pregăteam pentru a mă pune în pat, m-am uitat pe fereastră și am observat că luminile erau aprinse în garajul nostru. Un lucru neobișnuit. M-am apropiat încet de fereastra, lucru care a făcut ca inima să îmi bată mai repede. În timp ce priveam atent, eram sigur că puteam să văd un bărbat care se sprijinea de partea garajului nostru.
,,Vei arătă foarte caraghios dacă te înșeli, deci ai grijă’’, m-am gândit. Dar a fost acolo! Știam sigur! Apoi își întoarse capul să se uite la mine. M-am speriat și am alergat în camera părinților.
,,Mamă”, am șoptit, încercând să nu-l trezesc pe tata…,,cred că e un tip lângă garaj. Vino să te uiți!” Ne-am îndreptat înspre fereastra mică a băii și am privit amândoi. Era acolo.
,,Ar trebui să îl trezesc pe tata? Sau sunăm la poliție?” Am decis să-l trezesc pe tatăl meu dintr-un somn adânc. ,,Tată, vino repede, e un tip ciudat care stă lângă garaj!”
,,Unde ai spus că l-ai văzut pe tipul ăsta?”, a întrebat tata. Știu că e un tufiș pe partea aceea a garajului, cred că asta ai văzut.”.,,Nu este o buruiană! Și-a întors capul și s-a uitat la mine!”
Fără alte cuvinte, tata și-a luat lanterna și a pornit afară. Eu și mama am rămas lipiți de fereastră. L-am auzit pe tata ieșind, fără să-l vedem. Dar figura de lângă garaj nu s-a mișcat. După câteva minute, l-am auzit pe tata urcând pe scări. M-am repezit spre el…,,Doar buruienile”.
Mă simțeam foarte jenat de toată povestea asta. ,,Era cât pe ce să chem poliția – pentru o buruiană?”, m-am intrebat speriat…
În ochii tatălui meu a apărut o licărire. ,,Dar era o buruiană foarte înfricoșătoare”, a spus el zâmbind. Pentru un moment, îl priveam nedumerit, nu era supărat că l-am trezit? Nu se gândea la cât de copil eram?
De multe ori se întâmplă a și în viața noastră să facem la fel. Așa cum am alergat la tatăl meu când lucrurile păreau înfricoșătoare, așa avem si noi tendința să fugim la Tatăl nostru Ceresc. Dar mă întreb: cât de des se întâmplă să fim speriați de câteva ,,buruieni’’ din viața noastră? De câte ori îi cerem cu disperare să trimit un arsenal de îngeri pentru o problemă mică? Isus spune așa:
,, Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?’’
(Matei 6:27)
Sau:
,, Aşa că, dacă astfel îmbrăcă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi…’’
(Matei 6:30)
Cu cât ne lăsăm mai mult stăpâniți de frică, cu atât mai mult ea devine realitate.
Îmi imaginez că Dumnezeu spune uneori: ,,Vezi? Te-ai îngrijorat atât de tare pentru nimic…’’
