Am ajuns încă odată, prin mila lui Dumnezeu, în prag de sărbătoare. Știu că au fost multe lucruri care au anticipat sărbătoarea din plin și în acest an (concerte, colinde, decoruri speciale, agitație și multă aglomerație), dar acum chiar că am ajuns în pragul Crăciunului. Mâine este Ajunul și poimâine – Crăciunul. Este un moment potrivit să ne mai potolim agitația și alergarea frenetică dintr-un loc într-altul, dintr-un magazin în altul și să medităm, să cugetăm la ce s-a întâmplat de fapt, cu adevărat, la primul Crăciun. O vom face, oare?
Există riscul, dacă nu suntem atenți să ne lăsăm atrași în chestiuni secundare, absolut paralele cu ce înseamnă esența sărbătorii și semnificatia ei profundă. Trăim o vreme de „fake news”, manipulări grosolane, intoxicări mediatice, de adevăruri spuse doar pe jumătate sau răstălmacite, o vreme de minciuni frumos ambalate care se vând bine… Într-o asemenea vreme, să ne asigurăm că sursa noastră principală de informare rămâne Cuvântul lui Dumnezeu care își face lucrarea sa tainică într-o inimă iluminată de Duhul lui Dumnezeu.
Însă nu pericolul seducerii cu idei false sau noțiuni greșite venite din exterior, este ceea ce mă interesează aici. Un pericol poate veni chiar din inima noastră, dintr-o teologie greșită, dintr-o falsă înțelegere a mesajului biblic. Un asemenea pericol poate fi ideea că noi, ființele umane păcătoase am fi meritat cumva să avem parte de Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Că noi, am fi avut o asemenea valoare încât Dumnezeu nu a mai putut suporta singurătea cosmică în care Se afla, și a pus în acțiune un plan de salvare a noastră, pentru a-i ține companie o veșnicie întreagă. (Desigur, nu veți auzi această expresie verbatim, dar ideea este acolo…).
Realitatea pe care Scriptura o prezintă este cu totul alta: Dumnezeul Triunic în care credem noi creștinii presupune o relație perfectă a trei persoane aflate într-o comuniune plină de iubire, din eternitate. Această comuniune nu înseamnă altceva decât plenitudine perfectă. Nu exista nicio deficiență, niciun minus, nicio lipsă la Dumnezeul nostru. Motivul pentru care El a decis să creeze mai întâi umanitatea și apoi să o răscumpere, trimițându-L pe unicul Său Fiu este altul decât alungarea unei singuratăți existențiale în care S-ar fi aflat. Mai degrabă, din plinătatea dragostei Sale, a împlinirii Sale totale, Dumnezeu vrea să facă parte unor oameni creati după chipul Său, dar căzuți în păcat, șansa de a gusta din tot ce este și are Dumnezeu.
Revelația ioanină este clară: „Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.“ (1 Ioan 4:10). Nu noi – nimic de la noi, ci totul de la El: inițiativa Lui, lucrarea Lui, salvarea Lui și în final – gloria Lui. Totul e har! „Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Rom.11:36). Este clar pentru tine? Dacă da, rămâi uimit la gândul că deși tu și eu nu aveam nimic vrednic de recomandare, am devenit obiectul dragostei Lui!
Adu-i închinarea ta, slujirea ta, credincioșia ta și lasă-L să îți schimbe viața în chipul Său frumos și blând. Atunci și alții vor putea înțelege clar rostul pentru care Dumnezeu S-a făcut om. Un Crăciun fericit tuturor celor care au înțeles că totul este prin har!
Marius Birgean,
Pastor al bisericii baptiste Emanuel Timișoara
