Anul 2018 marchează centenarul României, împlinirea a 100 de ani de la momentul 1918 când în trei etape (martie, noiembrie, decembrie) provinciile românești s-au unit cu Regatul României. La 27 martie 1918 s-a votat unirea Basarabiei cu Țara Mamă (România), la 28 noiembrie 1918 s-a votat unirea Bucovinei cu România, iar ca o încununare a tuturor acestor eforturi, la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a dat citire de către episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a Rezoluției Marii Adunări Naționale prin care s-a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Vechiul Regat.
Acest proiect de unitate națională nu a fost unul facil, beneficiind de un context politic internațional favorabil, de jertfa unor generații întregi, dar și de implicarea unor oameni politici, remarcând aici contribuția deosebită a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris. Sfârșitul Primului Război Mondial (1914-1918) și dispariția imperiilor multinaționale din vecinătatea noastră în cadrul cărora se aflau sau se aflaseră teritorii românești (Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman) au fost de asemenea factori pe care trebuie să-i luăm în considerare.
Deși România Mare a încetat să existe în vara anului 1940. România ca țară a rezistat vitregiilor timpului și astăzi îi serbăm centenarul.
Dincolo de aspectul politic avem și unul social și religios. La realizarea visului de veacuri al românilor, unirea, și-au adus contribuția și oameni de cultură, dar și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Greco-Catolice, dar și ai altor confesiuni religioase. Printre acestea din urmă doresc să evoc și contribuția celor de factură protestantă, precum confesiunea baptistă ai căror credincioși s-au jertfit pentru țară în Războiul de Reîntregire Națională, au dorit unirea și au militat pentru ea prin modul lor de a gândi și acțiunile lor.
Doresc să evoc aici și jertfa lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri, care și-a vândut o pereche de boi pentru a-și cumpăra un apărat de fotografiat cu care a imortalizat momente unice de la Marea Adunare Națională întrunită la Alba Iulia la 1 decembrie 1918.
Faptul că unirea românilor într-un singur stat nu a fost proiectul unei singure persoane sau partid politic este evidențiat și de istoricul Florin Constantiniu:
“Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.”
Pentru toate acestea se cuvină să le aducem tuturor recunoștiință și să nu ne uităm istoria.
Autor: Marius Silveșan
