Mi-aș fi dorit ca azi să fiu „acasă” la Alba Iulia, cu pruncii și cu #nevastaunguroaică cu tot. Zică cine ce-o zice, dar în istoria românilor nu avem alt an de „calibrul” lui 1918. A fost, dacă-mi este permis clișeul, anul astral al României.
Iar 1 decembrie i-a fost acelui an cununa.
Da, sărbătorim Centenarul Unirii parcă mai dezbinați și-mprăștiați ca niciodată, dar asta nu șterge nimic din împlinirile acelui an. Pe mine, din contră, mă motivează să mă rog cu mai multă pasiune pentru țara care mi-a rămas Țară, chiar dacă-mi duc veacul prin Siberii de gheață de ceva vreme bună. Și să mă implic, atât cât pot și cum pot de-aici de departe, în lupta pentru ca ziua de mâine a țării mele și-a celor ce-o locuiesc – de orice etnie ar fi ei – să fie mai bună ca cea de azi.
Asta-ți doresc, Românie, zile de mâine mai bune ca cea de azi! Și când spun asta sunt conștient că te vei schimba în bine doar în măsura în care fiecare din noi se va schimba în bine!
Așa să îți (ne) ajute Dumnezeu!
P.S. Pentru mine, ca creștin, binele suprem e asemănarea cu Hristos (Romani 8:28,29). Ce țară și, extrapolând, ce lume am avea dacă fiecare din noi ar fi o mică întruchipare a lui Hristos!
Marius Giura
Misionar în Siberia
