Câteva cuvinte despre generația tânără, despre cei care le-au pus în mână Evanghelia și despre casa de rugăciune pe care încercăm să o revendicăm și unii și alții.
De ce ne pleacă tinerii din biserică? De ce părăsesc bisericile tradiționale, cele în care au fost botezați? Motivul, cel la care am să mă refer, are de-a face atât cu ei cât și cu noi. Trebuie să împărțim vina. Dacă o depistăm, atunci am dat de lumină.
Ei, generația care migrează, are un profil până acum unic: este alergică la autoritate. Răbdare. Când s-au născut ei comunismul a murit, în acte; ideologia s-a conservat mai ceva ca moaștele de la Iași. In România s-a abuzat de putere la fiecare colț de stradă. Nici străzile cu biserici nu au fost ocolite. Autoritatea impusă, arogată și cumpărată cu voturi și funcții a caracterizat copilăria lor. Pentru ei autoritatea este inerent suspectă, este asociată cu lipsa de argumente, cu o conducere slabă și cu prostia; ei fug de autoritate și de oamenii ei, fug de bisericile unde autoritatea este singura pârghie.
Trebuie ajutaţi să recupereze înțelesul biblic al autorității. Au nevoie de modele, de mentori, au nevoie sa vadă că autoritatea este conferită prin slujire. Nu folosiţi tonul pe post de argument, nu apelați la funcție ori de câte ori vă sperie întrebările lor. Coborâți-vă între ei, câștigați-le inima, bandajați-le rănile. Unii dintre ei sunt mai loviți decât soldatul ce a prins două războaie mondiale. Nu vizitați doar bătrânii din spitale, ei sunt mai bolnavi și mai singuri decât mulți dintre aceștia – ei sunt alergici la autoritate, noi am înteles-o, folosit-o și prezentat-o greșit.
Și acum, de ce nu am întelege că biserica nu este nici a noastră și nici a lor, ci că de fapt noi împreună cu ei suntem biserica?
