“De ce a îngăduit Dumnezeu asta?”
Această întrebare mi-a fost pusă de o femeie supărată, care se afla pe un pat de spital. Fiind unul dintre slujitorii Bisericii, am fost chemat să mă întâlnesc cu această doamnă, deși nu am avut nicio idee cu privire la ce voia să vorbească.
“Am doar 50 de ani”, a continuat ea, “dar sunt închisă în acest corp care devine din ce în ce mai slăbit. În timp ce prietenii mei se distrează și se bucură de viață, eu sunt obligată să stau în pat”.
Există multe răspunsuri pe care aș fi putut să i le dau. I-aș fi putut spune că Dumnezeu lucrează în moduri greu de înțeles pentru noi. I-aș fi putut spune că dacă ar fi avut suficientă credință, s-ar fi putut face mai bine. Sau aș fi putut să-i spun că totul va fi bine. Nici unul dintre acestea nu ar fi fost răspunsuri suficient de bune pentru ea. Cel mai bun răspuns a fost să-i ascult și să-i permit să-și descarce inima de durere.
După ce a terminat, după ce i-am ascultat amarul, i-am spus că îmi pare rău că a avut de suportat o povară atât de dificilă. Am asigurat-o de dragostea lui Dumnezeu, în ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă.
Am continuat să vorbim, i-am reamintit că în Biblie sunt mulți oameni care au avut de suferit din diferite motive, au avut de suportat diferite dureri – unele fizice, unele emoționale – și ei și-au adus durerea, întristările și întrebările lor la Dumnezeu. Am spus cum David a strigat de multe ori la Dumnezeu în Psalmi.
După aproape o oră de părtășie, ne-am încheiat conversația spunându-mi: “Mulțumesc, trebuia să împărtășesc asta cuiva. În ciuda durerii mele, încă mai cred.” Ne-am rugat împreună și ne-am luat rămas-bun.
Două zile mai târziu, am primit un telefon, eram chemat e urgență în camera acelei femei. Era pe moarte și nu avea pe nimeni din familie sau vreun prieten lângă ea.
Când am ajuns în acea cameră, ea era deja în comă. Asistenta se pregătea să-i administreze morfină pentru a-i ușura durerea.
Am apucat-o de mână pe femeie muribundă și i-am spus: – Este păstorul Craig. Am fost aici acum câteva zile. Vreau să știi că nu ești singură. Sunt aici, asistenta este aici, iar Dumnezeu este aici cu noi”.
Am început să cânt câteva imnuri pe care le simțeam în inima mea. Când am ajuns la “Mărețul Har”, asistenta a spus: “Oh, asta e favoritul meu. Pot să cânt și eu?”
“Desigur,” am răspuns și amândoi am cântat împreună imnul acela. Apoi am început să citesc unul dintre cele mai cunoscute dintre scrierile lui David – Psalmul 23.
Când am ajuns la cuvintele: “Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine…’’, această femeie – care nu se mișcase deloc până în acel moment – brusc mi-a strâns mâna. Am înțeles atunci ceea ce auzisem până atunci, că cei care sunt în comă pot auzi și chiar să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lor.
Deși a pus la îndoială puterea lui Dumnezeu în mijlocul necazului ei, ea s-a ținut de credința ei. În cele din urmă, Cuvântul lui Dumnezeu și prezența Lui i-au adus mângâiere în timp ce ea a spus la revedere acestei lumi.
Biblia ne oferă aceste minunate cuvinte cu privire la perspectiva lui Dumnezeu asupra morții pământești:
“Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” Psalmul 116: 15
