Cincizeci și cinci de minute după miezul nopții, pe data de 3 februarie 1943, USS Dorchester se îndreptă spre Groenlanda, cu peste 900 de oameni la bord. Căpitanul Hans Danielsen, conștient de faptul că navele germane erau în zonă, le-a ordonat oamenilor să fie gata și să-și ia vestele de salvare, dar mulți dintre ei nu au respectat ordinul, deoarece vestele erau incomode și nu se putea dormi cu ele.
Patriarhi ai Armatei erau pe vas: un ministru metodist, un rabin, un preot catolic și un păstor al Bisericii reformate. Toți patru erau membrii ai echipajului. Toți patru erau membrii noi în armată. Toți patru erau pregătiți să-i slujească pe soldați, țara lor și pe Dumnezeul lor. Toți cei patru erau gata să-și dăruiască viața dacă era necesar.
Nu a durat mult și o torpilă a lovit nava, totul s-a împrăștiat. O mulțime de oameni au murit pe loc; și mai mulți au murit în apă. Alții au fost grav răniți. Oamenii care au fost prinși dormind și care au refuzat vestele au început să se panicheze, căutând acum veste de salvare și încercau să găsească o cale către puntea de sus pentru a putea abandona nava.
De îndată ce haosul a început, cei patru capelani au intrat în acțiune. Aceștia au încurajat tinerii răniți și panicați, au îndrumat soldații spre puntea superioară și spre bărcile de salvare ajutându-i și pe ceilalți să găsească veste. Vestele de salvare ale celor care deja muriseră au fost scoase și date acelora care nu aveau dar care încă trăiau.
Aproximativ două sute treizeci de oameni au reușit să scape cu viața în acea noapte. Extenuați și speriați priveau înapoi la navă ce se scufunda, văzându-i pe cei patru capelani stând pe punte, cu mâinile împreunate, rugându-se și cântând în ebraică, latină și engleză.
Tu ce faci când nava ta se scufundă? Cum răspunzi atunci când lumea ta pare să fie la capăt de drum și nu mai vezi niciun fel de scăpare?
În Eclesiastul 3:1 scrie că există un timp și un sezon adecvat pentru fiecare lucru sub ceruri și dacă anumite momente necesită acțiuni diferite, atunci asa cum trăim, asa cum ne comportăm, poate însemna mai mult o chestiune de discernământ decât să urmezi alte reguli.
Există un timp pentru a striga și un timp pentru a șopti, un timp pentru a scăpa de atacuri din partea Celui Rău și un timp pentru a te înarma cu armătura lui Dumnezeu, un timp pentru a purta veste de salvare, și un timp pentru a le da mai departe, astfel încât un alt frate să o poată folosi.
Un om imoral se comportă necorespunzător din motive egoiste. Un om moral face ceea ce este corect din dragoste pentru aproape. Un erou respinge egoismul, ia în considerare obligațiile morale, apoi discută cu un altruism artistic o cale de acțiune care va fi în folosul unei alte persoane, chiar și atunci când acel act poate să-i provoace lui rău. Asta face dragostea. Acesta este scopul pe care dragostea reală îl are ca țintă. Așa s-a gândit Isus atunci când a spus: “Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. “. Ioan 15:13
Majoritatea societăților aduce un omagiu eroilor, iar cei patru capelani din istorioara mai sus amintită, sunt eroi care merită această onoare. Ar fi putut trăi mai mult, slujind mai mulți ani, schimbând viețile altor mii de oameni, poate. Cu toate acestea, au înțeles că ,,orice lucru își are vremea lui’’, au ales să șoptească aproapelui: “Te iubesc”. Ei au decis să-și scoată jachetele de salvare. Ei i-au iubit pe cei cărora le-au slujit, știind cu siguranță că vor muri, și prin luarea acestei decizii, au făcut o lucrare bună.
Paul Linzey | CBN Devotions
