În perioada, 27-28 octombrie, Bisericile Penticostale Române din Italia se unesc la Conferința Națională cu tema „Mai aproape de Marea…
Lună: octombrie 2018
Misionarii sunt ostașii lui Cristos care luptă în linia întâi. Atunci când ții piept atacurilor în prima linia ai nevoie…
„Zidind împreună Biserica” este o chemare pentru fiecare. Atunci când am ales să facem parte din Biserică, ne-am asumat un…
Nivelul libertății religioase într-o țară este un bun indicator al situației generale privind drepturile omului, au declarat raportorii speciali ONU…
Biserica Creştină Baptistă Harul din Lugoj a găzduit duminică 21 octombrie aniversarea a 25 de ani de slujire pentru generația…
Ședința de audiere a Asiei Bibi, desfășurată la 8 octombrie, a avut loc în fața unui tribunal, compus din judecătorul-șef…
Leonne Zeegers, în vârstă de 57 de ani, a primit un pașaport, care la rubrica sex are un X, în…
Administraţia preşedintelui Trump doreşte promovarea unei legi care să înlăture definiţia actuală a termenului de „transgender” (transsexual) în aşa fel…
Departamentul de misiune al Bisericii Creștine Penticostale „Filadelfia”, din Paris va organiza în perioada 1-3 noiembrie 2018 de la orele 10:00…
În fiecare an, ONU comemorează câteva zile anuale tematice. Scopul comemorării acestor zile este acela de a organiza dezbateri în jurul…
Anual la 22 octombrie, marcăm Ziua Mondială a Misionarilor sau a Misiunii. Chemați la răspândirea Marii Trimiteri, misionarii sunt ostașii…
În perioada, 16-17 octombrie 2018, Wycliffe România marchează „10 ani de parteneriat în traducerea Bibliei”. Cei 10 ani de har…
De unde vine persecuţia Corupţia generalizată de la toate nivelele guvernului şi autorităţilor din Mexic determină un nivel ridicat de…
Un cuplu din statul american Minnesota, care au o afacere de prestări servicii de filmări la nunţi, vor apărea la…
Duminică, 21 octombrie, Ionel Tuțac își adună colegii de la Institutul Teologic Baptist din București la sărbătoare. După 25 de…
În perioada, 19-21 octombrie, familia Petru și Lili Huțuțui vizitează bisericile evanghelice române din „orașul luminilor” Paris, Franța. Printre comunitățile…
