Citești din clasici — Augustin, Dostoievski ori C. S. Lewis — dar colegii mai puțin „demodați” te invită să meditezi la… o clasă de yoga. Te îmbraci decent, însă Instagram îți spune să te dezbraci insolent. Ești credincios, și totuși pe stradă auzi că Biblia e o carte învechită. Deschizi televizorul și un influent jurnalist ateu îți va spune că oamenii raționali nu pot să creadă în textul Genezei…
Respecți valoarea sacrosanctă a vieții, însă eticheta ți s-a pus deja: „fundamentalist”, „bigot”, „sectar.” Îl mărturisești pe Hristos, dar „Netflix” și „National Geographic” afirmă că totul e un mit. Vrei să-ți păstrezi curăția trupească? Vor fi colegi care te vor descuraja cu „sfaturi medicale” despre o timpurie și nemiloasă emancipare sexuală.
Uneori ți se pare că România ar fi „o țară creștină.” Afirmația e înșelătoare. Ca popor, ne pierdem vlaga și ne exportăm singur copiii peste hotare. Dacă-ți trimiți pruncii la școala din vecini, și ei vor auzi predica relativismului moral — o toleranță fără adevăr și o diversitate fără transcendență.
Ca neam, nu mai credem în legăminte sfinte. Familiile se destramă și divorțurile sunt o banalitate. Nu știu exact de ce, dar prin gesturi (și mai puține cuvinte) susținem c-ar fi „cool” să mori singur și nemângâiat la bătrânețe. Vrem cariere, nu întemeiere. Practicăm, vară de vară, cultul adolescentin al distracției.
A trebuit să îmbătrânesc puțin pentru ca ignoranța, indiferența, răutățile sau înțepăturile celor din jur să nu mă atingă. Consolarea, în anii din urmă? Marile cărți, suspinul rugăciunii și micul taiafas cu prietenii „de aceeași taină.” Le mulțumesc!
Autor: Scriitorul Mihai Neamţu
