În ultimul timp, am vorbit foarte mult de personajul Vechiului Testament, Neemia, care s-a simțit extenuat din punct de vedere fizic și consumat emoțional sau spiritual. Când citesc despre circumstanțele care-l înconjurau pe acest om neclintit, care lucra cu dăruire în ciuda tuturor lucrurilor ce-i stăteau împotriva, mă gandesc la concentrarea lui asupra obiectivului său de a reconstrui zidurile Ierusalimului.
Fără îndoială, Neemia, ca noi toți, a înțeles viziunea glorioasă de a restaura ceea ce au distrus inamicii, onoarea lui Dumnezeu și mărturia speranței pentru viitorul poporului lui Dumnezeu. Când a realizat profunzimea distrugerii care a avut loc, Neemia s-a așezat și a plâns. Îți sună familiar? Mă întreb câți dintre noi nu avem aceeași reacție la veștile rele?
Desigur, reacția adecvată la orice dezamăgire, pierderea cuiva drag sau a unui bun material, este să stai jos și să plângi. Dar Neemia nu s-a împiedicat de această reacția firească; el a luat problema apărută și a pus-o înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea lui plină de credință, prin care cerea lucruri mărețe, este felul de rugăciune pe care o fac Domnului în zilele acestea, pentru că știu că singura mea speranță de rezolvare, numai Dumnezeu o poate oferi.
Citind despre zilele care au urmat căutării muncitorilor, care demonstrează puterea credinței lui Neemia, mă minunez nu numai cât de greu au lucrat, ci cum au lucrat – fiecare cu arma în mână. Neemia și poporul lui întotdeauna, în timp ce construiau, și vegheau. Cu alte cuvinte, aveau de făcut o lucrare, dar erau suficient de înțelepți să rămână în alertă pentru pericolele care puteau întotdeauna să apară.
Neemia 6:9
„Toţi oamenii aceștia voiau să ne înfricoșeze și își ziceau: „Li se va înmuia inima, și lucrarea nu se va face.” Acum, Dumnezeule, întărește-mă!”
Neemia, care a fost un lider neînfricat, s-a dovedit a fi puternic în credință, dar și un înțelept. El știa instinctiv ceea ce avea de făcut, noi uităm de multe ori. Dumnezeu ne poate chema la o lucrare; dar depinde de noi să ne asigurăm că echipamentul, ustensilele și armele noastre sunt pregătite pentru că pericolul se află mereu în afara liniei noastre de viziune.
Pentru mine, când am de făcut un lucru, cea mai bună lucrare (pentru Dumnezeu) vine numai după ce am calculat costul și mi-am pregătit totul la îndemână. Pentru noi toți, pregătirea vine în multe feluri… și va fi un preț pe care să-l plătim, o povară pe care o luăm de bună voie și cu sacrificii o vom face cu bucurie în momentul în care Dumnezeu ne cheamă. Și totuși, nu putem decât să terminăm treaba cu intervenția suverană a lui Dumnezeu.
El pune povara asupra inimii noastre pentru a ne face să realizăm pentru El ceva ce putem face numai prin El. Fiecare pas al drumului, să fim cu mâna pe armă (a credinței), El ne dă darul de a ne baza pe El pas cu pas. Suntem cu adevărat potriviți pentru lucrare când înțelegem cu adevărat profunzimea dependenței noastre de El.
