Răspund la e-mail-uri de când mă știu. Sunt binecuvântat să fac parte dintr-o minunată misiune, care slujește miilor de oameni zilnic.
La sfârșitul zilei, de multe ori mă întorc acasă cu un anumit sentiment de satisfacție, știind că, poate într-un mod mărunt, am fost în stare să încurajez pe cineva, dându-i o nouă speranță.
Într-o dimineață, am primit un e-mail destul de lung și detaliat de la o femeie aflată într-o stare profundă de depresie. Ea a mers departe în povestirea ei, explicându-mi cât de dezamăgită a fost de viața ei, a început să descrie în detaliu toate greșelile pe care le-a făcut.
Era foarte dezamăgită de toată familia ei, de prietenii ei, dar mai ales de păstorul bisericii. Nu s-a scuzat deloc că a fost total dezgustată de oameni și a descris cât de deziluzionată a devenit cu viață în general.
După ce am terminat să citesc mesajul ei a doua oară, l-am rugat în șoaptă pe Dumnezeu să-mi dea cuvintele potrivite pentru a-i spune câteva cuvinte de încurajare. Am simțit că l-am auzit spunând: “închide mesajul și redeschide-l”. Așa că am făcut asta.
Aproape instantaneu toate cuvintele începură să se estompeze ușor și un cuvânt a început să iasă în evidență. Acest cuvânt a fost “Eu”, fiecare propoziție scrisă conținea cuvântul “Eu”. Apoi am auzit pe Dumnezeu spunând: “Aceasta este problema ei”.
Știam din propria mea experiență ce a vrut să spună. Am avut și eu problema cu depresia, cu aproximativ 20 de ani în urmă. Abia atunci am auzit un cunoscut fiziolog creștin, care a dat motivele pentru multe tipuri de depresie pe care am început să le înțeleg.
El a spus că motivul pentru care majoritatea oamenilor devin deprimați este că toată atenția le este îndreptată pe ei înșiși. Sunt focalizate spre interior! Totul se întoarce spre mine. “Eu asta…eu cealaltă… ascultați asta, uite ce mi-a făcut persoan asta sau ce mi-a făcut viața sau destinul”, etc.
Dintr-o dată, am văzut ca un bec ce s-a aprins. M-am gândit … așa e! Din acel moment, am început să scap de mine iar lumea mea a început repede să se schimbe.
Am mers acasă în acea după-amiază. Am făcut același drum de 40 de mile și, ca întotdeauna, traficul a început să încetinească chiar înainte de intrarea într-un tunel. M-am apropiat treptat de o mașină care avea una din acele plăcuțe de înmatriculare pe care scria un mesaj. Când m-am uitat atent, nu am putut să nu zâmbesc în clipa în care mi-am dat seama ce spune acest mesaj.
Plăcuță spunea: “2MANYIZ” (Too Many I’s = prea mulți “eu”). Știam că în acest caz Dumnezeu mi-a confirmat că atunci când “eul” ne domină viața, adesea ajungem să ne concentrăm pe sine și să ne auto-absorbim până la punctul în care nu mai suntem capabili să ne lepădăm de noi înșine.
Putem învăța cu toții o lecție puternică din partea apostolului Pavel, când chiar el însuși s-a luptat cu problema “eului său”. În cartea Gălățeanilor, el a scris următoarele cuvinte:
“Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20)
