Se pare că toate fiinţele umane sunt create cu scopul de a se închina la ceva, chiar şi în cadrul vieţii noastre profesionale. Se pare că este nevoie să avem un obiect al afecţiunilor noastre, dacă vrem să fim împliniţi, compleţi. Unii oameni venerează sportul sau o anumită echipă de sport, sau un jucător. Ei ştiu toate statisticile, şi dedică ore întregi şi sume mari de bani pentru a îşi urma echipa favorită. Linia dintre a fi un fan dedicat şi a venera, a se închina, poate deveni foarte subţire.
Alţii venerează muzica, onorând mult trupa lor preferată sau cântărețul preferat. Alții venerează o anumită afiliere politică sau o cauză importantă. Alții venerează și se închină la o anumită profesie, cum ar fi cariera militară, sau un simbol cum ar fi drapelul unei țări, și aduc onoruri speciale acelui obiect al închinării lor. De asemenea, naționalismul, care înseamnă să îți venerezi țara și să o consideri superioară altor națiuni, a produs multe probleme în multe locuri, inclusiv în țara mea – Statele Unite.
Pentru mulți oameni de afaceri, munca lor a devenit obiectul închinării lor. S-ar putea ca aceste persoane să aloce cantități enorme de bani și timp, în detrimentul familiei, prietenilor, sănătății sau al lui Dumnezeu.
Câteodată ne închinăm banilor, sau facem din căutarea lor obiectul închinării noastre, uitând că banii au fost intenționați să fie doar o unealtă de care să ne folosim, ci nu să devină un „dumnezeu”. Acesta este unul dintre motivele pentru care Isus a spus în Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (sau banilor).” Spunând asta, a vrut să înțelegem că nu putem crește spiritual dacă banii intră în competiție cu Dumnezeu pentru timpul nostru, energia și reverența noastră.
Chiar în cadrul Creștinismului, închinarea poate lua multe forme, unele care ne pot distrage de la dedicarea noastră pentru singurul Dumnezeu Adevărat. Sunt mulți care se închină unui anumit stil de închinare sau o anumită ordine, sau chiar Bibliei, plasând-o mai sus decât Dumnezeu despre care este vorba în Biblie. Unii își venerează soțiile, sau soții, confundând această venerare cu dragostea normală și afecțiunea.
Dumnezeu a știut de la început că lucrul acesta se va întâmpla și va deveni o problemă. El a pus în noi dorința de a ne închina, însă atunci când i-a dat cele Zece Porunci lui Moise, a spus clar că doar El va fi centrul închinării noastre. Chiar prima poruncă dată de Dumnezeu poporului Său afirmă: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alți dumnezei în afară de Mine.”
Cartea Mesajul, care este o parafrazare a Bibliei, exprimă astfel pasajul din Exodul 20:3-6: „Fără alți dumnezei, doar Eu. Fără dumnezei ciopliți, de orice mărime, formă sau în orice chip ar fi, fie lucruri care zboară, umblă pe pământ sau în apă. Să nu te închini lor și să nu le slujești, pentru că Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău, și Eu sunt un Dumnezeu gelos, și îi pedepsesc pe copii pentru păcatele pe care le-au făcut părinții lor până la a treia și chiar a patra generație a celor care mă urăsc. Dar sunt pe deplin credincios până la o mie de generații ale celor care mă iubesc și păzesc poruncile Mele”.
Citind relatarea biblică din contextul în care au fost date cele Zece Porunci, descoperim că până să se întoarcă Moise de pe munte cu poruncile, israeliții deja construiseră un vițel de aur ca să i se închine. Nu a durat mult ca obiectul închinării lor să devină împărțit.
Avem nevoie să ne închinăm cuiva. Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem este dacă acel obiect al închinării și venerării noastre merită într-adevăr dedicarea și devotamentul nostru? Este un „dumnezeu” care nu ne va lăsa niciodată? Din experiența mea, nu există decât un singur astfel Dumnezeu, care a spus: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). Ce alt dumnezeu poate spune asta?
