De câteva luni campania #fărăpenali aduce o licărire de speranță pentru o țară mai bună. Mă pune pe gânduri nu atât motivația celor de la USR, fiind și eu de acord că nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, cât lipsa de focalizare pe adevărata problemă.
Unde o văd eu? La felul în care aruncăm vina pentru starea națiunii exclusiv pe conducătorii ei. #fărăpenali însemnă fără hoți și fără mincinoși dovediți în instanță, în funcțiile publice. Dar dacă nu se află în funcții publice sau nu aspiră la ele e acceptabil? De ce hoția și minciuna ne deranjează mai mult decât imoralitatea de alte feluri? Vrem o țară ca afară înseamnă mai mult decât atât.
Avem nevoie de vindecarea națiunii ca întreg, nu doar a conducerii țării. Cei ce ne conduc ne reprezintă atât de bine, pentru că într-o oarecare măsură suntem cam la fel, doar că nu se vede atât de bine. De la nesimțirea parcării pe unde ne este mai comod, la nesimțirea săririi rândului la îmbarcarea în avion, la felul în care conducem mașina în marile orașe, la înjurăturile românilor extrem de explicite (banalizate până și în celebrul M***PSD), la avorturile făcute cu atât de multă ușurință, la lupta surdă și fără finalitate pentru familie, la corupția răspândită până în biserici, la aruncatul gunoiului pe jos, la muzica ascultată la un volum prea mare, la felul în care lăsăm plajele după noi și așa mai departe. De ce ne deranjează când doamna ministru parchează pe locul salvărilor când și noi am face la fel (punem avariile) dacă ne grăbim? De ce ne deranjează ”merge și așa” dacă și noi o luăm pe scurtături atât de des. De ce îi vedem pe ei, dar nu și pe noi?
Suntem dispuși să legiferăm moralitatea doar pentru un anumit segment al populației și pentru un anumit aspect al legilor. De ce nu funcționează așa? Pentru că schimbarea prin puterea legii schimbă aparențele, dar nu și inima. Schimbă formele, dar nu conținutul. De aceea avem nevoie de o vindecare din exterior, și nu mă refer nici la NATO, nici la ambasade, nici la EU și nici la comisia de la Veneția.
În urmă cu 30 de ani, părinții noștri erau în stradă, și fără opțiunea referendumului, fără campanii #rezist, #corupțiaucide, #văvedem sau #fărăpenali, știți unde au strigat după ajutor? Către Dumnezeu. Da, sună naiv și prea puțin sofisticat, însă doar de acolo mai poate veni ajutorul, pentru că schimbarea interioară, vindecarea națiunii poate fi făcută doar din exterior, și nu prin putere omenească. Dar e o schimbare profundă și de durată.
Poporului Israel, aflat într-o situație de corupție generalizată – ca a noastră – , Dumnezeu îi spune: ”Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.” (2 Cronici 7:14)
De aceeași vindecare avem și noi nevoie, dar câți suntem dispuși că începem din dreptul nostru?
Suntem dispuși să ne smerim? Să ne vedem propria și adevărata măsură și impostură? Suntem gata să chemăm ajutor de unde realmente poate veni? Suntem pregătiți să ne reîntoarcem atenția către ce poate Dumnezeu să ne spună? Suntem gata să renunțăm la toate scurtăturile pe care le facem ca să ne fie nouă bine? Mă tem că nu prea…
Câte biserici s-au rugat ieri pentru țară? Câți dintre credincioșii români strigă după ajutor nu la ambasade, ci la Dumnezeu? Cred că prea puțini…
Să ne uităm puțin în oglindă și să luăm deciziile bune.
Autor: Directorul RZIM România, Vlad Crîznic
