Când oamenii află despre mine că sunt scriitor, de cele mai multe ori spun ceva de genul: „Oh, eu nu aș putea să fac asta niciodată. Este atât de dificil să scrii.” Lucrul acesta mă face să râd, pentru că și eu simt la fel pentru orice altă meserie. Îi admir pe oamenii îndemânatici la lucruri mecanice, tâmplari, instalatori, electricieni. Nu pot să îmi imaginez cum își fac contabilii sau inspectorii financiari treaba. Cei care vorbesc în public mă uimesc; sau liderii talentați care inspiră și mobilizează mulțimi de oameni, au respectul meu.
Suntem cu toții diferiți, cu daruri, abilități și experiențe diferite. Acesta este unul dintre motivele pentru care avem nevoie unii de ceilalți – lucrând împreună, ne completăm unii pe ceilalți. V-ați gândit vreodată de unde avem noi talentele acestea și abilitățile pe care le avem fiecare?
Eu am început să scriu din tinerețe. Deși nu m-am gândit că va fi o posibilitate pentru carieră, decât după primii doi ani de colegiu, mereu a fost o parte plăcută a vieții mele, de care m-am atașat din ce în ce mai mult. Ce e interesant este că nu a fost o zi în care să mă decid: „Cred că o să mă fac scriitor, în loc de mecanic sau doctor sau om de știință.” Mai degrabă a fost ca și cum scrisul a fost inoculat în ființa mea, o parte din ceea ce am fost și sunt astăzi.
Răspunsul meu la întrebarea: „De unde avem abilitățile?” este simplu: Dumnezeu ni le oferă, după cum crede El că este potrivit. Unii sunt buni pe vânzări; alții au abilități deosebite de administrație, sau alții sunt echipați într-un mod unic pentru a deveni ingineri, profesori, asistenți medicali sau arhitecți.
Psalmul 139:14 spune despre Dumnezeu: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate Sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!”. Eu cred că asta include și talentele noastre, și darurile specifice care se manifestă încă din copilărie, cum ar fi un geniu muzical, sau în matematică – cei care pot rezolva ecuații complexe cu mult înainte ca cei de vârsta lor să poată să citească.
Însă înzestrarea aceasta pe care o face Domnul nu se limitează doar la pântecele mamei. Continuă de-a lungul vieții atunci când suntem sensibili la felul cum ne călăuzește El și îi ascultăm chemarea. Să luăm în considerare următoarele gânduri:
Când ne folosim darurile împlinim voia lui Dumnezeu. Modul cum ne folosim talentele noastre unice și abilitățile nu ne aduce beneficii doar nouă, ci și împlinim voia lui Dumnezeu pentru viața noastră – intențiile Lui veșnice și desăvârșite: „Dumnezeul păcii… să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut…” (Evrei 13:20-21).
Abilitățile noastre fac parte din planul lui Dumnezeu. Munca pe care o facem, și abilitățile ne-au fost dăruite în contextul planului lui Dumnezeu pe care îl are cu fiecare dintre noi, pentru a putea să Îl slujim pe El și pe alții într-un mod eficient: „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).
Abilitățile noastre ar trebui să fie folosite conform Cuvântului lui Dumnezeu. Munca pe care o facem și abilitățile pe care le folosim sunt folosite cel mai bine când sunt în contextul adevărului și principiilor pe care Dumnezeu le-a lăsat în Biblie: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16, 17).
de Robert J. Tamasy
