Un bărbat din Texas a fost aproape de moarte, după ce a fost muşcat de capul tăiat al unui şarpe cu clopoţei.
Jennifer Sutcliffe a vorbit cu un reporter al unui post tv de stiri din localitatea Corpus Christi şi a spus că soţul ei făcea curăţenie în grădină când a descoperit în iarbă un şarpe de aprozimativ 1.2 m pe care l-a ucis imediat tăindu-i capul cu o unealtă de lucru. După un timp a luat corpul şarpelui şi capul acestuia, cu gândul de a le arunca, moment în care capul şarpelui l-a mușcat de mână injectându-l cu o cantitate foarte mare de venin.
Soţia bărbatului a chemat ambulanţa care l-a dus la cel mai apropiat spital, unde a fost tratat cu 26 doze de ser antiveninos.
Putem spune despre această întâmplare că poate fi o imagine despre viaţa noastră spirituală, atunci când, exact ca şi un şarpe mort, firea noastră pământească crucificată poate reveni la viaţă şi să ne atace.
Apostolul Pavel ne spune: „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.” (Rom. 7:18-20)
Şi tot apostolul recunoaşte: „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (Rom 7:18-20)
Este aceasta şi dilema ta?
Există unele păcate pentru care este greu de imaginat de ce oamenii le comit.
Nu de mult în Arkansas, un bărbat a recunoscut în faţa oamenilor legii că s-a infectat în mod intenţionat cu virusul HIV pentru a infecta la rândul său cât mai multe persoane.
Un şofer de 23 de ani din Boston a lovit cu maşina şi a ucis un bătrân de 83 de ani. Întrebat de către reporterii care erau prezenţi când a fost arestat pentru fapta sa, el a declarat cu seninătate: „Accidentele se produc tot timpul.”
Alte păcate sunt mai puţin şocante. Minciuna, pofta , refuzul de a ierta pe cei care ţi-au greşit nu prea ajung la ştiri însă sunt la fel de grave ca şi crima care apare la ştirile de la ora 5. Şi sunt la fel de mortale.(vezi şi Rom. 6.23)
Autorul creştin C.S. Lewis a spus: „Când otrava este la modă, ea nu încetează să ucidă.”
Şi totuşi cum învingem eul cel vechi care a murit în Hristos, dar care încă îşi mai arăta capul cel fioros într-o nouă încercare de a muşca şi ucide?
În primul rând să enunţăm problema.
Teologul Tim Keller a spus: „Inima omului este ca o fabrică de idoli care ia lucruri bune cum ar fi o carieră de succes, dragostea, lucruri materiale, şi chiar o familie fericită şi le transformă în prioritatea numărul unu al omului. Aceste lucruri vor ajunge să ocupe primul loc în inima noastră, pentru că vom fi amăgiţi să credem că ele ne pot oferi importanță, siguranţă şi împlinire dacă le vom obţine.”
În al doilea rând, să ne uităm la soluţia lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel ne sfătuieşte: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.” (Rom. 6.12) Cum realizăm acest lucru? „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, că pe nişte unelte ale neprihănirii.” (v. 13)
Vorbind metaforic apostolul Pavel ne învaţă să nu dăm nici o parte din fiinţa noastră păcatului,ci să considerăm fiecare părticică din trupul şi sufletul nostru ca aparţinând lui Dumnezeu, şi să le folosim ca instrumente ale neprihănirii.
Sfântul Augustin a scris: „păcatul este minciuna care apare atunci când credem că am apărut de la sine, că suntem independenţi şi că ne putem susţine singuri.” Prin urmare, poţi scăpa de păcat atunci când crezi adevărul că eşti creat de Dumnezeu, eşti dependent de El şi El este cel care te susţine.
Deci dacă vrei ca eul tău cel vechi să nu mai aibă stăpânire peste tine, atunci trebuie să-ţi predai viaţa în întregime lui Dumnezeu. Nu trebuie să reţii din ea nici măcar o părticică pentru tine, pentru că ea va continua să aibă viaţă şi într-o zi îşi va înălţa capul şi te va muşca de moarte.
Supunerea faţă de voia lui Dumnezeu nu înseamnă constrângere prin silă ci libertate cu bucurie.
Poate merită să amintim aici şi o reflecţie plină de profunzime din partea lui A. W. Tozer: „Ceea ce avem nevoie în aceste zile de pe urmă, sunt creştini care să trăiască astăzi ca şi cum ar fi ultima lor zi iar la sfârşitul ei vor trebui să-l întâlnească pe Creator. Pentru fiecare dintre noi va veni timpul când nu-l vom mai avea decât pe Domnul. Sănătatea, avuţia şi prietenii sunt refugii care vor dispare atunci când nu-l vom avea decât pe Dumnezeu. Pentru cel care doar o formă de credinţă, acest gând este înspăimântător, însă pentru cel care are credinţa adevărată este gândul care ne aduce cea mai multă mângâiere.”
Sursa: www.denisonforum.org
