În Tripoli, Libia, peisajul și oamenii sunt marcaţi de luptele din ultimii șase ani. Clădirile dărăpănate și gunoiul evidenţiază sentimentul de frustrare care a crescut pe măsură ce eforturile revoluției de a înlătura un dictator abuziv s-au transformat în haos. Departe de rezultatul dorit, libienii sunt lipsiți de speranță acum, mai mult ca oricând. Deși sunt un popor rezistent și înfocat, mulți au fost măcinați de distrugerea țării lor în ultimii ani. Au fost îndeajuns de pasionați încât să-și pună viața la bătaie în schimbul libertății. În acest moment e greu să găsești pe cineva care să nu-şi fi pierdut prieteni sau rude în revoluție. Cu toate astea, mulți se întreabă dacă toată suferința îndurată a meritat.
Poporul libian pare a fi foarte religios, însă în multe cazuri, religiozitatea vine mai degrabă din frica fața de liderii religioși, decât dintr-o credință sinceră. Lipsa legii și a ordinii a creat un vid care apoi a fost deseori umplut de învățătura islamică. Cu toate că libienii cred cu mândrie sunt o națiune
100% musulmană, există un număr mic de ucenici ai lui Isus care rămân neclintiți, în ciuda greutăților cu care se confruntă.
Recent, un localnic a intrat într-o mică biserică internațională din Tripoli, spunând că a auzit clopotele și şi-a dorit să intre. Având în vedere că clopotele acelei biserici nu au mai fost folosite de câțiva ani, această întâmplare ne reaminteşte că Dumnezeu atrage libienii la El.
NE RUGĂM
Ne rugăm pentru credincioșii din Libia care sunt persecutați pentru credința lor.
Ne rugăm ca libienii să reușească să-și întemeieze națiunea la care visează, cu libertate, pace și prosperitate.
Speranța este puternică. Ne rugăm ca speranța să fie restaurată, ca Libia să se înalțe şi națiunea aceasta să se transforme într-un loc în care clopotele să poată suna din nou.
