O știre prea puțin cunoscută în România a fost pe primele pagini ale ziarelor din Statele Unite. Ruthie Anne Miles, o actrița din New York a fost lovită de o mașină în timp ce, însărcinată fiind în luna a șaptea, se plimba cu fetița sa de doar 4 ani. În urma accidentului, fetița de 4 ani a fost grav rănită, decedând la scurt timp, iar la aproape 2 luni după accident, din cauza rănilor suferite, actrița a pierdut și sarcina, cu foarte puțin timp înainte de naștere. O tragedie din toate punctele de vedere. Nu cred că există ceva ce ar putea să o mângâie pe Ruthie pentru pierderea celor doi copii.
Știrea mi-a captat atenția fiind comentată de Albert Mohler, în emisiunea sa The Briefing, iar concluziile sale merită luate în discuție. De ce?
Pentru că, în primul rând, tragedia actriței a fost publicată de majoritatea ziarelor cunoscute, ziare care frecvent susțin cauza pro-choice – dreptul de a alege întreruperea unei sarcini nedorite prin avort – de fiecare dată când acest subiect devenea de interes public.
Dacă până la relatarea tragediei, fiecare menționare a situației care duce la un avort numea copilul nenăscut ca fiind fetus (tr. făt), indiferent de perioada din sarcină când se dorea a fi avortat, de data aceasta „fătul” a fost numit întocmai copil nenăscut. La distanță de câteva articole, fătul a devenit copil nenăscut, neținând cont nici măcar de ideologia stângistă progresivă. De ce?
Așa cum Albert Mohler o spune, diferența dintre făt și copil nenăscut, este că fătul este copilul nenăscut dintr-o sarcină neplanificată, așadar copil nenăscut și nedorit, iar copilul nenăscut este copilul nenăscut, dar dorit. Sarcină nedorită versus sarcină dorită.
Diferența o face dorința sau lipsa dorinței de a avea un copil. Sau, mai indulgent, disponibilitatea de a-ți deranja sau nu planurile deja bine stabilite pentru viața ta: carieră, școală, spațiu locativ, ș.a.m.d.
Dintr-o dată văd cât de clar, dorința devine capriciu; sarcina nedorită devine un obstacol în calea fericirii și împlinirii potențialilor viitori părinți, iar copilul nenăscut și nedorit devine făt, pentru că nu-i așa, dacă nu îi zicem copil, parcă nu ne atașăm atât de tare… Dar copilul? Ce vină are copilul? Lăsăm capriciul și preferința să pună punct unei vieți de dragul unui viitor mai lin? Oprim inima unui copil pentru că dorința mea pentru plăcere a fost prea mare în urmă cu câteva săptămâni, iar tot dorința mea pentru confort e prea mare acum, cu privire la viitorul meu?
Sanctitatea vieții e uitată pentru că dorința e mai importantă chiar și decât viața pe care o port în pântece. Când eu sunt dumnezeul meu, eu decid care viață să continue și cum. Iar atunci când dumnezeul sunt eu, mie să îmi fie bine, aici, acum și cât încă respir.
Doar atunci când văd viața ca pe un dar, voi putea să înțeleg dezbaterea libertății de a alege versus dreptul la viața; și să aleg viața, numind fiecare copil nenăscut o binecuvântare.
O opinie de Vlad Crîznic
