Aveam pe inimă de câteva luni această povară: aceea de a construi o clădire de Biserică pentru mica comunitate creștină penticostală din Antanifotsy. Am predicat de câteva ori la ei în „clădire” și am fost uimit de cât de precare le sunt condițiile de închinare.
La început a fost o prelată prinsă în câțiva stâlpi. Erau câteva bănci mai vechi care aparținuseră unei vechi clădiri a bisericii, o clădire a căror pereți au căzut pur și simplu din lipsa structurii de rezistență. Au recuperat ce au putut și le-au depozitat într-o mică casă, gata să cadă și ea, din cărămizi de lut slab arse în foc, care abia suportă acoperișul de deasupra pereților.
Se adunau cum puteau, iar prelata încerca să îi protejeze de soarele puternic al duminicilor sau de ploile sporadice care mai cădeau uneori în timpul sezonului secetos.
Apoi a urmat o a doua etapă a micii comunități care s-a plantat acum un an în micul orășel Antanifotsy, etapa „tabernacolului de satin”, cum îi spuneam eu.
Era o structură de lemn peste care era înfășurată o pânză verde. Nu știam ce este: satin, bumbac? Nu era nici unul, nici altul, pentru că amândouă sunt scumpe. Eu i-am dat numele „tabernacolul de satin”, pentru că semăna cu un cort al întâlnirii. Pentru ei era un loc drag, chiar dacă ploaia le curgea în cap prin pânză sau chiar dacă vântul puternic voia să le smulgă pereții și tavanul, atunci când își găsea direcția potrivită și intra înăuntrul cortului.
Această structură a durat un sezon, însă perioada ploioasă tocmai se apropia, iar ploile tropicale sunt cu adevărat puternice și nu te poți juca cu ele. Sănătatea credincioșilor ar fi fost pusă în pericol, iar adunările publice ar fi fost deranjate la cea mai mică ploaie.
A venit și a treia etapă – aceea a clădirii construite din cărămidă nearsă – VIDEO AICI.
Am trecut pe acolo când femei din biserică și bărbați frământau cu picioarele goale lutul într-o groapă de lângă structura tabernacolului, apoi, cu ajutorul unor forme, dădeau formă de cărămidă lutului moale și îl puneau la uscat deoparte, pe o suprafață dreaptă.
Era un teren alături, înconjurat de un gard, despre care păstorul Sylvain Naina îmi spusese odată că ar fi de vânzare. La început nu am nutrit nici un gând, dar după mai multe luni în care terenul era tot acolo și a fost cumpărat de nimeni, am început să mă rog: „Doamne, ajută-mă să le pot cumpăra acest teren. Pune tu pe inima cuiva din țară sau străinătate dorința de a se implica aici în lucrare!”
Am fost invitat în SUA pentru Conferința anuală de misiune a Bisericii Philadelphia din Chicago, păstor Florin Cîmpean. Când m-am întors și am văzut terenul acolo, am discutat cu proprietarul lui și l-am cumpărat pentru Biserica Assemblée de Dieu.
Deja simțeam că Dumnezeu dorește să ne ducă într-o nouă etapă a acestui miracol: trebuia să construim. Aveam în inimă convingerea că trebuie să pornim la drum și trebuie să ne facem lucrarea până la sfârșit.
Am chemat frații să se roage, am ieșit afară și am făcut poze, am dus o mică echipă și am filmat, apoi am decis că vom începe proiectul prin credință. Dacă Dumnezeu ne va trimite bani prin cineva, va fi o mare bucurie pentru noi. Dacă nu, vom folosi bugetul nostru, al familiei Șaitiș din Agenția Penticostală de Misiune Externă și vom construi pentru ei clădirea.
Și…miracolul s-a întâmplat. Nu a venit de peste marile hotare – Diaspora, cum îi spunem noi, nu a venit de unde ne era promis, nu a venit de unde ne-am gândit că ar putea veni – prieteni pe care să îi convingem să se implice cumva, ci a venit în mod miraculos din România – VIDEO AICI.
Dumnezeu a atins inima unui tânăr și a familiei lui, iar într-o singură zi a venit hotărât la biroul APME din Cluj-Napoca și a pus jos banii pentru construcția întregului edificiu. O clădire de 14 metri lungime x 8 metri lățime x 3,5 metri înălțime nu este un lucru micuț. Eu îl văd un proiect serios, iar pentru comunitatea de aici nici nu poate fi vorba să aibă banii să construiască așa ceva. La darul lui, Dumnezeu a mai adăugat bani primiți de la o echipă din Biserica Filadelfia Paris, care ne-a vizitat pentru două săptămâni în Madagascar, așa că toate lucrurile s-au așezat în direcția care trebuiau să meargă: construcția unui nou lăcaș de închinare. Într-o clipă, vântul care părea să ne stea împotrivă, și-a schimbat direcția, iar corabia a luat direcția cea bună.
Lăudat să fie Dumnezeu, care ne-a surprins cu bunătatea Lui cea mare!
Am împărtășit cu dvs acest miracol care s-a petrecut în lucrarea noastră – Joy4Madagascar – ca să vă întărească și pe dvs, să vă încurajeze inimile și să vedeți că aici, departe de casă, unor străini de dumneavoastră, unor necunoscuți, unor oameni săraci și nebăgați în seamă de mulți, Dumnezeu le oferă har prin dragostea, îngrijirea și darurile dvs făcute din inimă.
Dumnezeu să vă răsplătească toată dragostea, Dumnezeu să vă binecuvânteze!
De acum sarcina noastră este să construim…să vă ținem la curent cu ce se întâmplă aici, iar în viitorul apropiat, maxim în 3 luni să îl vedem în picioare. La toamnă, cu ajutorul lui Dumnezeu, dorim să inaugurăm acest lăcaș de închinare, care să fie un loc de unde să fie onorat Numele lui Dumnezeu din zeci și apoi din sute de inimi de închinători plăcuți Lui!
Din Madagascar, cu aleasă dragoste și apreciere,
Marcel și Ioana ȘAITIȘ, cu copiii lor
