Munca a fost valorizată în orice etapă istorică a societății, deoarece prin ea persoana își asigura existența de zi cu zi, dar astăzi, în Societatea noastră modernă, munca a căpătat diverse și noi valențe psihosociale, atât pentru individ, cât și pentru societatea în care acesta trăiește. Dacă în trecut oamenii munceau pentru a trăi, acum, în prezent, oamenii trăiesc pentru a munci! Tot mai mulți profesioniști din timpurile noastre pun munca pe primul loc în topul priorităților de viață, considerând munca un mijloc de împlinire personală și profesională, continuă. Dacă în trecut bunicii și străbunicii noștri se defineau prin familie, prin iubire sau prietenie, astăzi, tot mai mulți dintre noi ne definim prin muncă. Voltaire spunea că “munca, cu timpul devine cea mai mare dintre plăceri și ține locul tuturor iluziilor pierdute”!
În literatura de specialitate americană și nu numai, termenii pentru dependență de muncă sunt: work addiction și workaholism. Termenul de workaholism a fost folosit la început ca o analogie la alcoolism, cele două dependențe fiind considerate similare din punct de vedere al etiologiei și simptomatologiei. Majoritatea autorilor sunt de acord că acest termen a apărut pentru prima dată în anul 1971. Persoana dependentă de muncă este cea care simte “nevoia incontrolabilă de a munci” sau cea a cărei “nevoie de a munci a devenit excesivă, astfel încât creează puternice perturbări sau interferențe cu planul sănătății fizice, cu liniștea și fericirea personală, în relații și în cadrul funcționării lor sociale” (Oates, 1971:5). Moisier, în 1983 consideră că workaholicii sunt cei care muncesc peste 50-60 de ore pe săptămână, însă cercetătorii Machlowitz și Cherrington (1980) afirmă că nu cantitatea de ore îi deosebește pe workaholici de nonworkaholici, ci atitudinea oamenilor față de muncă, “devotamentul excesiv față de muncă…dedică mai mult timp gândirii și procurării muncii decât o cere situația”.
Dacă ar fi să încercăm o definiție simplă, dar cuprinzătoare, a persoanelor care depind afectiv, cognitiv și comportamental de munca lor, am putea afirma că dependenții de muncă sunt cei care se bucură prea mult de actul muncii în sine, sunt obsedați de munca lor, pentru că aceasta le conferă statut social privilegiat și multe avantaje materiale, ei alegând astfel să-și dedice mai multe ore lungi și timp personal muncii, în detrimentul familiei, odihnei și a relaționării dezinteresate cu persoanele din jur. Profesioniștii din timpurile noastre, indiferent de domeniul de activitate, încep tot mai mult, conștient sau inconștient, să-și petreacă timpul la locul de muncă, comprimându-și foarte multe activități profesionale într-o singură zi de 24 de ore, astfel încât timpul liber personal și cel cu familia, se diminuează semnificativ, ceea ce duce la rupturi în relații și la interacțiuni de suprafață, superficiale!
Stilul de viață al multor profesioniști care muncesc fie pentru faimă, fie pentru bani, fie pentru a demonstra că sunt capabili de a se depăși pe ei înșiși și pe alții, fie din teamă de a nu-și pierde locul de muncă, fie pentru a uita de problemele personale și familiale, fie din plăcerea de a progresa, etc, face ca pe termen lung să ducă profesioniștii la un consum excesiv de energie și de resurse, care, asociat cu problemele familiale datorate timpului petrecut în familie și cu problemele de la locul de muncă, generate de ritmul muncii foarte intens și de presiunea continuă a termenelor de finalizare a sarcinilor urgente, duc profesioniștii (din orice domeniu de activitate) mai repede sau mai târziu la fenomenul de burn-out ( de epuizare profesională). Acest fenomen, dacă nu este identificat și tratat la timp, subțiază și fragilizează atât sănătatea fizică, cât și sănătatea mintală și emoțională a persoanei, generând chiar o posibilă depresie exogenă. Fenomenul de epuizare profesională, îl vom aborda în numărul din octombrie 2013 a Revistei Harul, urmând ca depresia, flagelul cel mai subtil și periculos al lumii noastre moderne, care poate devasta pe oricine și oricând (dacă nu veghează la timp și nelatimp), să o abordăm în numărul din ianuarie 2014 a Revistei Harul!
Pe lângă întrebarea din titlu, pe final aș dori să mai adaug două întrebări specifice, la care aș dori să medităm fiecare în dreptul nostru, cu toată sinceritatea, urmând ca apoi să acționăm fiecare pentru a îmbina teoria cu practica în cel mai eficient mod, pentru a-L proslăvi pe El prin tot ceea ce suntem și prin tot ce El ne-a abilitat, pentru o vreme, pe acest pământ!
Muncesc ca să mă pot bucura de rezultatele muncii mele, împreună cu FAMILIA MEA și cu DUMNEZEU sau muncesc pentru MINE ȘI EGO-ul MEU?
Cu abilitățile și capacitățile pe care El le-a pus în mine, muncesc mai mult pentru MINE sau pentru EL? Pentru PĂMÂNT sau pentru CER?!
Departamentul de Asistență Socială
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
